Sari direct la conținut

Programul ”Masa caldă” se extinde la 100 de școli – proiect

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

Ministerul Educației propune extinderea proiectului „Masa caldă” pentru încă 50 de școli. Astfel, elevii din 100 de școli vor beneficia de o masă caldă în valoare de 10 lei pe zi, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației. Cele 100 de școli sunt din toate județele, fiind propuse de inspectoratele școlare. Din document reiese că banii pentru masa caldă vor fi acordați din bugetul de stat pentru bugetele locale. Programul ”Masa caldă” se desfășoară pe an calendaristic.

„La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2020, în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei și Cercetării, pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv asupra modalităţii de implementare”, se arată în proiectul OUG.

Normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă vor fi elaborate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei și Cercetării, împreună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

De unde provin școlile selectate în proiect

Potrivit notei de fundamentare, cele 100 de școli sunt din două categorii. Din prima categorie fac parte unități de învățământ situate în medii geografice izolate/greu accesibile, în medii sociale defavorizate – comunități cu grad mare de vulnerabilitate – populație rromă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și supuși unor forme disimulate de abandon parental, copii supuși unor forme de abuz parental prin muncă, abandonul școlii, cutume și mentalități culturale restrictive, în defavoarea minorului, dar și școli care sunt situate în medii sociale cu grad ridicat de pauperitate.

Consultați aici lista școlilor unde se va desfășura programul ”Masa caldă”

Din cea de-a doua categorie sunt incluse în continuare liceele și colegiile pedagogice, unități de învățământ complexe, cu statut de centre de resurse educaționale, care reunesc elevi din toate ciclurile de învățământ, preșcolar – primar – gimnazial și liceal.

Selecția noilor școli s-a făcut după criteriile stabilite pentru selecția unităților de învățământ din primele etape:

  • gradul de reprezentativitate stabilit pentru problema semnalată de fiecare unitate de învățământ;
  • distribuția echitabilă la nivel național a unităților de învățământ (reprezentativitatea regională);
  • tipuri diferite de situații, prin raportare la infrastructura necesară servirii mesei în școală (există/nu există cantină; există/nu există sală pentru preparare/servire.

Programul ”Masa caldă” a fost început în anul scolar 2016-2017 în 50 de unitati scolare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro