Sari direct la conținut

Programul rabla se reia in 2007

HotNews.ro

Guvernul a decis sa continue si in anul 2007 programul de stimulare a innoirii Parcului auto national, a anuntat miercuri Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Executivului. Ministerului Mediului a propus ca in acest an sa se aloce suma de 49,5 milioane lei, pentru scoaterea din uz a 16.500 de autoturisme uzate.

„Nu este aprobat inca un act normativ. Astazi a fost luata decizia de principiu. Propunerea Ministerului Mediului este ca in anul 2007 sa se aloce suma de 49,5 milioane lei, suma care poate fi folosita pentru scoaterea din uz a 16.500 de autoturisme uzate”, a declarat Oana Marinescu.

Potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, in anul 2005 programul a fost finantat cu suma de 43,8 milioane de lei, iar in 2006 cu 45,33 milioane de lei, calitatea aerului imbunatatindu-se in aceasta perioada.

In cadrul acestui program, proprietarii masinilor mai vechi de 12 ani le vor putea preda la centrele de colectare in schimbul unui bon valoric de 3.000 de lei, pe care il vor putea utiliza ca avans la cumpararea unui autoturism nou.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro