Proiect legislativ: Fără pedepse cu suspendare pentru cei care ucid la volan fiind sub influența alcoolului sau fără permis
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Senat un proiect legislativ pentru modificarea Codului Penal, în sensul interzicerii suspendării executării pedepsei pentru ucidere din culpă în condițiile săvârșirii infracțiunii ca urmare a conducerii unui vehicul sub influența alcoolului sau fără permis, scrie Mediafax.
„Codul Penal reglementează incriminarea faptelor ce constituie infracţiuni, în scopul protecţiei societăţii, prin prevenirea infracțiunilor și tragerea la răspundere penală a celor care nu se conformează. În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă reglementată de articolul 192, cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere reglementată de art. 335, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată de art. 336, arăt următoarele: În cazul unui concurs de infracțiuni realizat prin săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (art. 192 alin 2) și cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. – în condițiile alin. 1-3) ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată (art. 336 – în condițiile alin. 1-3), legea permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, susține Cazanciuc, în expunerea de motive.
Senatorul PSD propune completarea articolului 192 din Codul penal astfel: „ (4) Dacă fapta a fost săvârșită în condițiile prevăzute de art. 335 alin. (1) – (3) sau de art. 336 alin. (1) – (3), nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei”.
Potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax, Robert Cazanciuc a înregistrat proiectul legislativ joi, de Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere.