Skip to content

Proiectul anunțat de Ungaria și Slovacia pentru a contracara „genul de șantaj pe care îl experimentăm din partea ucrainenilor”

Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, a anunțat că a semnat un acord cu ministrul slovac al economiei, Denisa Sakova, pentru construirea unei conexiuni directe între rafinăriile de petrol din Bratislava și Szazhalombatta, a scris agenția slovacă de știri TASR.

După reuniunea Consiliului Afacerilor Externe al UE, Szijjarto a spus că el și Sakova au semnat în cursul zilei de astăzi un acord în baza căruia va fi construită o conductă care să lege rafinăriile din Bratislava, Slovacia, și Szazhalombatta, Ungaria.

Oficialul ungar a estimat că proiectul va fi finalizat în prima jumătate a anului viitor.

„Va fi o conductă de 127 de kilometri, capabilă să transporte 1,5 milioane de tone de produse petroliere, motorină și benzină. Aceasta va reprezenta o valoare adăugată suplimentară pentru aprovizionarea cu energie a Ungariei și poate proteja împotriva consecințelor războaielor din lume și a politicilor greșite ale Bruxelles-ului”, a declarat șeful diplomației ungare, citat de Agerpres.

El a acuzat Ucraina că „șantajează” Ungaria și Slovacia, „cu sprijinul Berlinului și Bruxelles-ului”.

„Prin conectarea rafinăriilor de petrol de la Bratislava și Szazhalombatta (…), atât Ungaria, cât și Slovacia vor fi mai protejate de genul de șantaj pe care îl experimentăm în prezent din partea ucrainenilor, cu sprijinul Berlinului și Bruxelles-ului”, a mai declarat Peter Szijjarto.

Conducta Drujba, oprită din ianuarie

Anunțul lui Peter Szijjarto vine în contextul în care secțiunea ucraineană a conductei Drujba, prin care era livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, a fost scoasă din funcțiune la sfârșitul lunii ianuarie. Kievul a pus situația pe seama unui atac rusesc din vestul Ucrainei, însă Budapesta și Bratislava i-au acuzat pe ucraineni că întârzie repornirea.

Premierul ungar Viktor Orban, care a avut mai multe schimburi de replici cu oficialii ucraineni pe această temă, a anunțat în 12 martie că la Kiev a ajuns o echipă de experți din Ungaria însărcinată să evalueze starea conductei Drujba.

În replică, Ministerul ucrainean al afacerilor externe a declarat că vizita nu a fost coordonată cu autoritățile de la Kiev și că echipa ungară nu are statut oficial și nici întâlniri programate cu oficiali ucraineni.

Luni, la Bruxelles, Peter Szijjarto a spus că Ungaria va continua să blocheze împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina și noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei atât timp cât sunt oprite fluxurile de petrol prin Drujba, potrivit Reuters.