Proiectul de delimitare a liniei tramvaiului 21 cu garduri, pe modelul liniei 41, va fi discutat in Consiliul General
Primaria Capitalei mai face un pas pentru transformarea liniei tramvaiului 21 in banda unica. Proiectul care prevede ca linia sa aiba garduri de protectie, pe modelul liniei 41, va fi supus aprobarii Consiliului General la sedinta de luni. Primaria estimeaza ca inhradirea liniei de tramvai va costa circa 4 milioane lei si va dura doua luni.
Linia de tramvai va avea gard de protectie pe Soseaua Colentina si pe Calea Mosilor pana la intersectia cu bd. Carol.
Desi circulatia masinilor pe linia de tramvai nu este permisa nici acum, pe o buna parte din traseu fiind niste separatoare de plastic, masinile intra si blocheaza, uneori o statie fiind parcursa si in 20 de minute. Toate marile capitale europene au facut benzi unice pentru transportul public pentru a fluidiza traficul.
„Circulatia tramvaielor de pe traseul liniei 21 (cuprins pe tronsonul Sos. Colentina, Calea Mosilor intre bucla de intoarcere Helitube si B-dul Carol), este ingreunata in prezent de cea a autovehiculelor care patrund pe ampriza liniei de tramvai, neputandu-se asigura o frecventa de circulatie constanta, conform graficelor stabilite. Aplicarea unui nou tip de reglementare a circulatiei rutiere contribuie la cresterea vitezei de exploatare a tramvaielor si o frecventa mai buna de circulatie a acestora, ceea ce este in beneficiul cetafenilor. In cazul instituirii caii proprii pe un tronson de 7 km cd se obtine o viteza medie de exploatare de 15,4 km/h, respectiv o capacitate de transport de 4559 calatori/ ora si sens, cu circa 18% mai mult decat in prezent. La mentinerea intervalului de succedare actual, pe cale proprie se poate obtine o reducere a parcului circulant de la 18 la 15 vehicule. Un alt avantaj va fi acela de diminuare a accidentelor cu terti participanti la trafic si pietoni care nu vor mai avea acces la intersectia cu calea de rulare a tramvaielor, decat prin locuri prestabilite”, se arata in expunerea de motive a proiectului.
Gabriela Firea a propus inca de la inceputul mandatului si din campania electorala ca va face benzi unice. La inceputul anului a anuntat ca a finalizat studiul privind implementarea acestora.
In luna aprilie, Gabriela Firea anunta pe pagina de Facebook ca in prima parte a lunii iunie, Primaria Capitalei va implementa benzi unice pentru transportul public pe Soseaua Bucuresti Ploiesti de la intersectia cu str.Elena Vacarescu – Piata Presei Libere – B-dul Kiseleff – Maresal Prezan – Calea Dorobantilor (intre Piata Dorobantilor si Piata Lahovary) – George Enescu – Magheru – Piata Romana, iar in partea a doua a lunii iunie, municipalitatea va institui cale unica si pe linia tramvaiului 21, asa cum este la tramvaiul 41.
In luna mai a inceput amenajarea benzii din Baneasa, insa dupa ce s-a blocat zona de nord din cauza ei si a iesit un imens scandal, Gabriela Firea a declarat ca o va da in folosinta dupa inceperea vacantei de vara, cand nu este asa aglomerat, ca soferii sa se obisnuiasca cu ele.