Proiectul DGcademy: A fost lansată harta proiectelor în educație
Digital Bridge Association (www.euractiv.ro) anunță lansarea unei hărți cu proiectele din educație. Este vorba de platforma DGcademy www.dgcademy.com, în cadrul DGcademy.com, o punte în mediul educațional din România și Republica Moldova, proiect finanțat de The Black Sea Trust for Regional Cooperation, potrivit euractiv.ro.
Prin proiectul Dgcademy, Digital Bridge Association își propune să construiască punți și să consolideze legăturile dintre toți cei pasionați de o mai bună educație, între toți oamenii responsabili care folosesc cele mai noi metode și tehnologii pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare economiei cunoașterii.
”Așa cum π este indispensabil în matematică, educația are nevoie, ca orice alt domeniu, de investiții. DGcademy este o platformă care include o componentă de vizualizare și sinteză a proiectelor de succes, oportunități de finanțare, astfel încât acestea să fie ușor de identificat prin localizare, criterii de căutare, filtre. Proiectele de succes pot fi finalizate sau în curs de implementare. Îi invităm pe cei care doresc să își înscrie proiectul de succes pe platformă să folosească platforma DGcademy, pe care vom continua să o îmbunătățim”, a spus Manuela Preoteasa, președintele Digital Bridge Association și unul dintre fondatori.
Platforma DGcademy are următoarele funcționalități:
– EDUMAP: harta proiectelor relevante din educație
– EDUFUNDS: instrument de solicitare finanțare și de promovare apeluri deschise ale finanțatorilor proiectelor educaționale
– EVENIMENTE: calendarul evenimentelor
-PROIECTE DE SUCCES: promovarea proiectelor de impact Plaforma DGcademy.com, parte a inițiativei DGcademy, a fost finanțată prin Black Sea Trust, o inițiativă a German Marshall Fund. Proiectul a început în decembrie 2018 și are o durată de 12 luni.
Harta proiectelor în educație poate fi consultată pe: https://www.dgcademy.com/