Sari direct la conținut

Proiectul lui Catalin Radulescu, prin care Senatul numeste procurorii sefi in locul Presedintelui, avizat negativ de comisia de munca

HotNews.ro

Proiectul de lege depus anul trecut de deputatul PSD Catalin Radulescu, prin care presedintele Romaniei este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang inalt, fiind inlocuit de Senatul Romaniei, a primit aviz negativ la comisia de munca din Camera Deputatilor. Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistratilor se afla in procedura legislativa desi Radulescu declarase anul trecut, la Digi24, ca proiectul a fost depus inainte sa inceapa lucrul pe legile justitiei comisia speciala, si a dat de inteles ca nu le mai sustine, afirmand ca va merge si el „pe varianta decisa”, care a fost in final votata in parlament, si in care presedintele este pastrat in procedura.

In cadrul sedintei comisiei de munca, reprezentantul Ministerului Justitiei a solicitat ca proiectul sa fie avizat negativ.

Proiectul lui Radulescu a fost semnat de alti aproape 40 de parlamentari PSD, insa cativa dintre acestia si-au restras de atunci semnaturile. Proiectul a primit aviz favorabil de la comisia pentru drepturile omului. Senatul este camera decizionala.

Aviz negativ a primit si proiectul de lege de modificare a Legii 317 privind CSM.

Proiectele vor primi raport fie de la Comisia juridica, fie de la Comisia speciala pentru legile justitiei condusa de Florin Iordache.

Deputatul PSD Catalin Radulescu a fost condamnat definitiv la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare in decembrie 2016 pentru dare de mita si efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro