Proiectul României de la Bienala de Artă de la Veneția este centrat pe Marea Neagră: „În apele ei se întâlnesc infrastructurile energetice, războiul, migrațiile și timpul geologic”

Proiectul României la Bienala de Artă de la Veneția din 2026 este o instalație video-sonoră sculpturală despre Marea Neagră. Proiectul vorbește despre război, schimbările climatice și infrastructurile energetice și propune „un exercițiu de atenție” asupra unui ecosistem aflat în centrul unor crize globale, spune Corina Oprea, una dintre curatoarele expoziției, într-un interviu pentru publicul HotNews. 

• Instalația realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numește „Black Seas – Scores for the Sonic Eye / Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” și poate fi văzută, atât la Pavilionul României din Giardini, cât și la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă din Cannaregio, până pe data de 22 noiembrie.
• De ce „Black Seas” la plural? „Pentru un biolog marin, pentru un pescar, pentru un geolog sau pentru cineva care traversează marea fugind din calea războiului, Marea Neagră este altceva. De aceea vorbim despre mai multe mări, la plural”, mai spune Corina Oprea.
• Creația artistică funcționează ca o orchestră în care sunetul, imaginea, sculptura și materialele de cercetare artistică sunt corelate într-o structură articulată de artiști pentru a interoga istoria, memoria și cunoașterea legate de Marea Neagră. 

„Marea Neagră devine mai mult decât subiectul expoziției. Ea funcționează ca o prismă prin care putem privi lumea contemporană. În apele ei se întâlnesc dinamica mediului marin, infrastructurile energetice, războiul, migrațiile și timpul geologic. Privind și ascultând această mare, înțelegem că nicio criză nu este doar locală și că niciun ecosistem nu există izolat”, povestește Corina Oprea, co-curatoare alături de Diana Marincu, în cadrul „Black Seas – Scores for the Sonic Eye / Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor”, proiectul României prezent la Bienala de la Veneția 2026.

„Un proiect care propune un exercițiu de atenție”

„Anca Benera și Arnold Estefán dezvoltă de mulți ani o practică artistică aflată la intersecția dintre cercetare, științele mediului și geopolitică. Lucrările lor pornesc adesea de la materiale foarte concrete – minerale, plante, infrastructuri, tehnologii sau arhive – pentru a înțelege relațiile dintre natură, economie și putere. 

Apreciez foarte mult la practica lor faptul că nu ilustrează teme politice, ci creează situații în care procese complexe devin perceptibile. În acest proiect, colaborarea cu oceanografi, speologi, muzicieni și cercetători nu este un element decorativ, ci face parte din însăși structura lucrării. Rezultatul este o practică artistică în care cercetarea și sensibilitatea estetică nu sunt separate, ci se susțin reciproc”, explică Oprea pentru Hotnews. 

Curatoarea subliniază cum „mai mult decât o expoziție despre Marea Neagră, proiectul propune un exercițiu de atenție. Ne invită să observăm procesele lente care susțin viața și să înțelegem că responsabilitatea față de lume începe prin felul în care alegem să o percepem.”

„România ar avea nevoie de o investiție mai consistentă în cultură”

Corina Oprea este curatoare și scriitoare și activează în domeniile artei contemporane, performance-ului și culturii vizuale. Cu un doctorat de la Universitatea Loughborough (Marea Britanie), în prezent este curatoare invitată la IASPIS – Programul Internațional Suedez pentru Arte Vizuale, Design și Arhitectură din Stockholm, asta după ce a fost membră a echipei curatoriale pentru Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii, a ocupat funcții curatoriale la Moderna Museet (Stockholm) și a fost directoare artistică la Konsthall C (Stockholm). 

Stabilită la Stockholm, cu o experiență, atât națională, cât și pe scena culturală suedeză, Corina Oprea a povestit atât despre diferențele dintre cele două societăți din punctul de vedere al proiectelor artistice, cât și din perspectiva lucrurilor pe care le pot învăța una de la cealaltă. 

„Timpul este una dintre cele mai importante resurse în cultură” 

Curatoarea precizează cum fiecare scenă artistică este foarte diversă, dar există diferențe structurale. Spre exemplu, aduce în vedere cum în Suedia există o investiție constantă în infrastructura culturală și în cercetarea artistică, care nu este văzută ca o etapă secundară, ci ca parte esențială a practicii artistice. „Instituțiile au posibilitatea să dezvolte proiecte pe termen lung, iar artiștii și curatorii beneficiază de timp – iar timpul este una dintre cele mai importante resurse în cultură.” 

În România, după cum spune, a întâlnit o extraordinară capacitate de improvizație și o energie remarcabilă. „Mulți artiști și curatori lucrează în condiții dificile, dar tocmai această precaritate a generat forme foarte inventive de colaborare și solidaritate. Există o flexibilitate și o capacitate de a construi proiecte împreună pe care o admir foarte mult. Ideal ar fi ca aceste două modele să se întâlnească. România ar avea nevoie de o investiție mai consistentă și mai predictibilă în cultură, iar țările nordice ar putea învăța uneori din această capacitate de a lucra interdisciplinar și de a crea comunități în jurul proiectelor artistice.”

A ales să nu rămână în țară și să profeseze internațional, pentru că a simțit mai degrabă să lucreze între contexte diferite, deoarece problemele care o preocupă (ecologia, memoria, infrastructurile, solidaritatea sau relația dintre artă și politică) nu pot fi înțelese dintr-o singură perspectivă națională. „Ele sunt, prin definiție, transnaționale”, spune ea.

Pavilionul României la Veneția – „un ecosistem, nu o succesiune de lucrări”

În cadrul expoziției prezente la Pavilionul României, Corina spune că ea și Diana Marincu au dezvoltat cadrul conceptual al proiectului și au însoțit cercetarea artiștilor pe parcursul ultimului an. 

Corina Oprea mărturisește că și-au dorit să gândească pavilionul mai degrabă ca un ecosistem decât ca o succesiune de lucrări. Așa cum descrie, aici nu există un traseu liniar și nici o separare clară între lucrări, iar imaginea, sculptura și sunetul funcționează ca un singur organism. 

„Compoziția sonoră realizată împreună cu Simina Oprescu nu însoțește imaginile, ci construiește spațiul. Ea este alcătuită din date oceanografice, ritmuri ale apei și structuri acustice care fac perceptibile procese pe care în mod normal nu le putem vedea. 

Performance-ul vocal al Dianei Miron introduce o dimensiune corporală a ascultării, iar întregul sistem sonor, dezvoltat împreună cu Laurențiu Cotac, transformă pavilionul într-un mediu acustic în care orientarea se face prin rezonanță, asemenea explorării subacvatice. Arhitectura expoziției realizata de Atelier Ad-Hoc este esențială în acest sens. Ea nu organizează spațiul prin delimitări rigide, ci creează un mediu în care vizitatorul se deplasează asemenea unui curent marin, construindu-și propriile conexiuni între elementele instalației”, continuă.

„Aceeași mare conține simultan mai multe realități”

Cu privire la titlul proiectului – „Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” – Corina Oprea susține că avem tendința să vorbim despre Marea Neagră ca și cum ar fi un singur loc, când, în realitate este rezultatul întâlnirii dintre foarte multe istorii, ecosisteme și infrastructuri. 

„Este traversată de râuri, de cabluri submarine, de rute comerciale și militare, de migrații, de sedimente și de curenți marini. În același timp, fiecare comunitate care trăiește în jurul ei o înțelege diferit. Pentru un biolog marin, pentru un pescar, pentru un geolog sau pentru cineva care traversează marea fugind din calea războiului, Marea Neagră este altceva. De aceea vorbim despre Black Seas, la plural. Nu pentru că există mai multe mări, ci pentru că aceeași mare conține simultan mai multe realități. „Ochiul sonor” pornește de la tehnologiile de explorare subacvatică. Sub apă, vederea este limitată, iar orientarea se face prin sunet. În expoziție, această idee devine și o metaforă: uneori înțelegem lumea mai bine atunci când ascultăm, decât atunci când încercăm doar să o privim.”

Cât despre ce înseamnă pentru România participarea la Bienala de la Veneția cu un astfel de proiect, curatoarea spune că este important să depășim ideea participării la Bienală ca exercițiu de reprezentare națională, deoarece, adaugă, astăzi, Expoziția Internațională este unul dintre puținele locuri în care probleme globale pot fi discutate prin intermediul artei, iar pavilioanele devin spații de cercetare și dialog. „Mi se pare semnificativ că România participă cu un proiect care nu vorbește doar despre sine, ci despre o regiune și despre un ecosistem aflat în centrul unor transformări majore. Marea Neagră devine un punct de plecare pentru a reflecta asupra mediului, conflictelor, infrastructurilor energetice și interdependențelor globale. În acest fel, România nu apare ca o periferie a Europei, ci ca un loc din care pot fi formulate întrebări relevante pentru prezent. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante contribuții pe care cultura le poate aduce astăzi.”

„Politicul apare aici ca o dimensiune materială a lumii”

Pentru mulți români, Marea Neagră este în primul rând un loc de vacanță, dar și o sursă de resurse și un punct strategic. Corina Oprea crede este important să privim acestea dimensiuni împreună, pentru că toate coexistă. 

„Marea Neagră poate fi, în același timp, locul în care mergem vara la mare, un ecosistem extrem de fragil, un coridor energetic, o rută comercială și un spațiu marcat de război. Aceste perspective nu se exclud, ci se suprapun. 

Cred că una dintre problemele prezentului este tendința de a separa ceea ce, în realitate, este profund interdependent. Vorbim despre economie fără ecologie, despre geopolitică fără natură sau despre mediu fără istorie”, explică, nu fără a preciza cum expoziția încearcă să arate că toate aceste procese sunt inseparabile. „Marea nu este doar decorul în care ele au loc, ci mediul care le conectează.”

Realitatea actuală intervine în expoziție, mai ales că avem războiul cu Rusia la graniță, însă, curatoarea spune că proiectul nu încearcă să ilustreze un conflict sau să ofere un comentariu asupra actualității. 

„Astăzi este imposibil să vorbim despre Marea Neagră fără să vorbim și despre politică. Însă, ne interesează mai degrabă felul în care războiul, extracția resurselor, infrastructurile energetice sau militarizarea transformă un ecosistem și lasă urme care persistă mult după ce evenimentele dispar din atenția publică. Politicul apare aici ca o dimensiune materială a lumii. El este prezent în apă, în sedimente, în traseele de navigație sau în sunetele care traversează marea. Tocmai de aceea am ales să lucrăm prin ascultare și nu prin reprezentarea directă a conflictului”, după cum menționează.

„Arta poate încetini ritmul în care consumăm informația”

Referitor la rolul artei de a atrage atenția asupra unor probleme ale societății, Oprea crede că poate face mai mult. 

„Informațiile despre crizele contemporane sunt deja disponibile peste tot. Ceea ce poate face arta este să creeze alte forme de atenție față de aceste realități și felul în care ne raportăm la ele. În cazul acestui proiect, nu încercăm să explicăm Marea Neagră sau să oferim soluții. Încercăm să construim o experiență care ne face mai atenți la relațiile invizibile care modelează lumea.” 

În același timp, mărturisește cum o expoziție nu schimbă lumea de una singură, dar crede că arta poate schimba ceva mult mai subtil și, poate, mai important: sensibilitatea, modul în care ne raportăm la lume. 

„Iar modul în care percepem lumea influențează, în timp, felul în care acționăm în ea. Arta poate încetini ritmul în care consumăm informația. Ne poate face atenți la ceea ce rămâne invizibil, la relații pe care nu le observăm și la responsabilități pe care nu ni le asumăm. Aceste transformări sunt greu de măsurat, dar cred că ele sunt reale.”

„Succesul înseamnă ca proiectul să continue să producă conversații”

În final, întrebată dacă Bienala de la Veneția trasează o realitate a lumii de azi, Corina declară că este unul dintre puținele locuri în care putem vedea, într-un timp foarte scurt, cum artiști din contexte foarte diferite răspund acelorași transformări globale. 

„Desigur, nu oferă o imagine completă a lumii. Dar tocmai această pluralitate este importantă. Vedem cum probleme precum războiul, schimbările climatice, migrația, colonialitatea sau noile tehnologii apar din perspective foarte diferite. În acest sens, Bienala funcționează mai puțin ca o oglindă a lumii și mai mult ca un laborator al prezentului. Ea face vizibile întrebările care vor continua să ne preocupe în anii următori”, adaugă. 

Oprea încheie prin a spune cum succesul unui astfel de proiect nu se reduce la numărul de vizitatori sau la vizibilitatea internațională, chiar dacă acestea sunt importante. „Pentru mine, succesul înseamnă ca proiectul să continue să producă conversații și după închiderea Bienalei. Mi-ar plăcea ca oamenii să plece din pavilion nu cu sentimentul că au primit toate răspunsurile, ci cu dorința de a continua să exploreze relația dintre ecologie, memorie și geopolitică. Dacă „Black Seas – Scores for the Sonic Eye” reușește să schimbe, chiar și pentru scurt timp, felul în care privim și ascultăm lumea, atunci cred că și-a îndeplinit misiunea.”