Sari direct la conținut

Proiectul „Un laptop pentru fiecare copil”, respins pe sest de comisia de invatamant

HotNews.ro

Deputatii din comisia de invatamant au respins marti proiectul de lege prin care se creeaza premisele intrarii Romaniei in programul mondial „One laptop per child” (OLPC – Un laptop pentru fiecare copil), care are ca scop dotarea elevilor din invatamantul preuniversitar, prin intermediul guvernelor, cu laptop-uri speciale.

Desi Guvernul si-a declarat sustinerea pentru aceste proiect de lege, urmand sa trimita un punct de vedere favorabil, deputatii PSD si PRM au dat aviz negativ. Reprezentantul Ministerului Educatiei, prezent la dezbaterile din comisie, a prezentat un punct de vedere al guvernului care nu mai este de actualitate.

In urma cu o saptamana, membrii Comisiei de invatamant au cazut de acord sa astepte avizul din partea Guvernului si apoi sa dea votul final. In sedinta de marti, proiectul de lege a fost dezbatut insa fara ca noul punct de vedere al Guvernului sa fie prezentat.

Sedinta s-a desfasurat in prezenta Gabrielei Pastor, secretar de stat in ministerul Educatiei, care a declarat in fata comisiei ca “Guvernul are un aviz negativ pe acest proiect de lege”.

Pastor facea insa referire la avizul dat anul trecut, in timp ce premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, saptamana trecuta, ca Guvernul va sprijini aceasta initiativa si va formula un nou aviz.

Prin urmare, presedintele comisiei de invatamant a supus la vot proiectul de lege care a fost respins cu 12 voturi. Impotriva respingerii proiectului de lege s-au pronuntat doi deputati PNL si cate un deputat de la PD si PC.

„Laptop-urile sunt niste simple jucarioare”

Potrivit presedintelui comisiei de invatamant, Lia Olguta Vasilescu, majoritatea membrilor comisiei au apreciat ca suma de 700 de milioane de euro necesara pentru achizitionarea acestor laptop-uri este foarte mare si ar „impovara” bugetul Ministerului Educatiei.

Vasilescu mai spus ca “in afara de faptul ca laptop-urile sunt niste simple jucarioare, ele nici nu beneficiaza de termen de garantie.”

“Daca Guvernul doreste sa impleneteze acest proiect, sa-si asume responsabilitatea si sa dea o ordonanta in acest sens.

Noi, Parlamentul, nu vream sa ne asumam acest proiect pentru ca nu sunt bani”, a declarat pentru Hotnews.ro Lia Olguta Vasilescu, desi cu o saptamana mai devreme fusese de acord sa astepte dezbaterea proiectului pana la prezentarea unui nou aviz din partea Guvernului.

Conform procedurii parlamentare, raportul de respingere la proiectul de lege va merge in plenul Camerei Deputatilor, care este si forul decizional in acest caz. Avand raport de respingere, si sustinerea doar a reprezentantilor PNL, PD si PC, exista posibilitatea sa nu intruneasca numarul necesar de voturi pentru adoptare.

Fentarea initiatorului si a Guvernului

Initiatorul proiectului de lege, liberalul Ioan Ghise, a declarat ca este nemultumit de faptul ca el nu a avut ocazia sa fie prezent la sedinta in care s-a hotarat respingerea initiativei sale legislative: “Am fost invitat la comisie marti dupa-amiaza, dar sedinta s-a desfasurat in cursul diminetii si atunci au si respins proiectul.

Este o dovada de neseriozitate mai ales ca s-a cazut de acord ca proiectul sa fie dezbatut in momentul in care va primi avizul de la Guvern.”

De altfel si consilierul de stat in cadrul cancelariei primului-ministru, Constantin Ciupagea, care a fost prezent in urma cu o saptamana la sedinta comisiei de invatamant, s-a aratat surprins ca proiectul de lege a fost respins. “Am stabilit cu presedintele comisiei de invatamant ca se va astepta avizul favorabil al Guvernului si apoi se va trece la dezbateri.

Chiar azi am redactat punctul de vedere al Guvernului si urma sa-l trimit cand am aflat de respingerea proiectului. Cred ca doamna secretar de stat, Gabriela Pastor, si-a depasit mandatul exprimandu un punct de vedere care nu mai este al Guvernului”, a declarat pentru Hotnews.ro Constantin Ciupagea.

„Mie nu mi-a transmis nimeni nimic”

In replica, secretarul de stat in ministerul Educatiei, Gabriela Pastor, a declarat pentru Hotnews.ro ca nu are nici o vina.

“Am participat azi la sedinta comisiei si am dat explicatii pentru trei proiecte de lege. Am luat documentele de la minister printre care era si punctul de vedere negativ al Guvernului. Eu nu am facut nimic altceva decat sa citesc acel document. Daca erau noutati si Guvernul urma sa prezinte un al punct de vedere, mie nu mi-a transmis nimeni nimic in acest sens”, a explicat Pastor.

Tariceanu, convins chiar de initiaorul programului mondial

In 13 martie, proiectul intitulat „Un laptop pentru fiecare copil” i-a fost prezentat premierului Calin Popescu Tariceanu de catre Nicholas Negroponte, profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA), intr-o intalnire organizata la Palatul Victoria. Premierul a declarat atunci ca acest proiect “are un scop eduactional si ne putem permite sa-l aplicam”.

Tariceanu a decis constituirea unei echipe la nivelul Guvernului care sa inceapa analizele necesare finalizarii acestui proiect. Vor fi evaluate informatii privind categoriile de familii care nu-si pot permite achizitionarea unui computer, pentru ca programul guvernamental sa se adreseze in special acestui segment.

De asemenea, urma sa fie analizat daca programul se va adresa tuturor elevilor din invatamantul preuniversitar sau doar celor din clasele I-VIII.

Proiectul ar fi urmat sa fie aplicat in jurul datei de 15 septembrie 2007, estimarile Ministerului Educatiei indicand un numar de 1,2 milioane copii beneficiari din sistemul preuniversitar.

Bani de investitii sunt putini

Calculele facute arata ca valoarea totala a unui astfel de proiect se ridica la 700 de milioane de dolari (1,82 miliarde RON) pentru cinci milioane de aparate si infrastructura aferenta realizarii conexiunii wireless.

Printre fondurile mentionate de initiatorul proiectului Ioan Ghise in initiativa sa legislativa se gaseau 300 de milioane de euro (1,05 miliarde RON) necheltuiti din fondul pentru investitii in invatamant alocat pe anul 2006.

Lia Olguta Vasilescu a subliniat insa ca, in 2007, sumele alocate investitiilor in invatamant au fost reduse cu 420 de milioane RON, pentru ca salariile cadrelor didactice sa fie majorate cu 22%, fata de 18 cum se prevazuse initial.

In Romania se deruleaza, in acest moment, doua programe care au ca scop informatizarea. Unul acorda un ajutor de 200 de euro tinerilor de maximum 26 de ani, care au venituri de sub 150 RON pe membru de familie, de el beneficiind in medie peste 25.000 de persoane anual.

Al doilea este finantat din fondul de investitii de la nivelul Ministerului Educatiei si prevede dotarea fiecarei institutii de invatamant cu computere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro