Sari direct la conținut

Prosumatorii acuză ANRE că favorizează furnizorii prin noile propuneri privind comunitățile de energie

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Elena Elisseeva | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Elena Elisseeva | Dreamstime.com

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie susţine că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a propus două modele de Comunităţi de Energie fără să înţeleagă suficient conceptul şi rolul acestora. În opinia prosumatorilor, propunerile se bazează pe o legislație depășită, iar furnizorii sunt favorizați.

Asociația susține că a formulat o adresă către ANRE prin care solicită autorității să nu intervină cu intenţia de a influenţa legislaţia primară viitoare privind Comunităţile de Energie din România.

„Experienţa noastră, ca prosumatori, din ultimii ani cu ANRE este o lecţie amară şi nu dorim să o repetăm şi în cazul viitoarelor Comunităţi de Energie”, susţin reprezentanţii asociaţiei, într-un comunicat de presă.

APCE: ANRE favorizează furnizorii de energie

”«Specialiştii ANRE» au propus două tipuri de Comunităţi Energetice (CE), care ar trebui să graviteze în mod obligatoriu în jurul furnizorilor de energie, conform viziunii ANRE. Mai mult decât atât, aceste Comunităţi ar trebui obligatoriu să fie aprobate de ANRE şi, posibil, să plătească anual pentru acreditări, pe un model deja cunoscut.

Fără să înţeleagă suficient conceptul şi rolul Comunităţilor de Energie, ANRE a propus soluţii legislative bazate pe o lege veche de 12 ani (din 2012), care nu mai reflectă realitatea actuală, dar care serveşte menţinerii privilegiilor proprii şi ale furnizorilor de energie, ce ar putea pierde clienţii captivi, în special cei din blocurile de locuinţe”, susţin aceştia.

Potrivit prosumatorilor, ambele propuneri de Comunităţi Energetice ale ANRE pornesc de la premise false.

  • „ANRE şi furnizorii nu înţeleg că energia nu mai este monopolul lor, datorită posibilităţii de a o produce prin mijloace fotovoltaice sau eoliene, alături de stocarea acesteia. Tehnologia nu mai poate fi oprită la graniţă, iar pierderea acestui monopol va fi inevitabilă.
  • Comunităţile de Energie sunt despre oamenii care «şi-au luat în propriile mâini» producerea şi stocarea energiei, fără implicarea birocratică a statului şi, mai ales, fără implicarea directă a furnizorilor din România, care şi-au demonstrat «bunăvoinţa» de a livra energie ieftină clienţilor captivi”, mai scrie în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei arată că participă deja, împreună cu alte entităţi şi specialişti, la un grup consultativ de lucru inițiat de către Ministerul Energiei privind elaborarea unei legislaţii primare pentru Comunităţile de Energie din România.

  • „Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie solicită ca ANRE să se concentreze mai întâi pe rezolvarea problemelor existente ale prosumatorilor din România, generate de legislaţia secundară pe care a emis-o de-a lungul anilor, înainte de a propune iniţiative în afara expertizei sale.
  • Atâta timp cât ANRE nu poate rezolva o problemă simplă, precum obligativitatea facturării corecte a prosumatorilor de către furnizori, nu poate pretinde că este capabilă să facă propuneri legislative pentru entităţi mult mai complexe, cum ar fi Comunităţile de Energie”, concluzionează APCE.

Murafa: În Europa nu este nevoie de nicio licență de furnizare pentru comunitățile de energie

Opinia Asociației Prosumatorilor este împărtășită și de analistul Corina Murafa, care a realizat, împreună cu Greenpeace, un studiu privind comunitățile de energie. Ea scrie pe Facebook:

  • „A pune tălpi = (cnf. DEX, fam.) a pune bețe-n roate, a băga strâmbe. În opinia mea cam asta a reușit să facă azi ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru ideea de comunitate de energie în România, lansând în dezbatere publică două modele de comunități de energie.
  • Atât s-a putut, la mai bine de doi ani de la transpunerea directivei europene care reglementează comunitățile de energie și în condițiile în care Ministerul Energiei – România se apucase de-un dialog cu adevărat participativ, cu furnizori, distribuitori, ONGiști, specialiști din mai multe domenii ca să creeze cadrul legislativ favorabil comunităților de energie, așa cum stipulează directiva europeană.
  • Ambele „modele” publicate azi de ANRE plasează furnizorul, nu cetățeanul, în centrul comunității de energie, ignorând bunele practici din cele peste 9000 de comunități de energie europene”.

Conform modelelor europene, pentru energia produsă și partajată la nivelul comunității nu este nevoie de nicio licență de furnizare, ba chiar sunt acordate stimulente precum tarife de rețea reduse, a argumentat Murafa.

„Dacă ar fi să implementăm ideile ANRE, noi am face fix de-a-ndoaselea și poate doar plătiți cetățenii ar face parte dintr-o comunitate de energie, darămite să beneficieze de un cadru legislativ și de reglementare favorabil, precum toți ceilalți europeni”, a conchis ea.

Citiți aici propunerile ANRE.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.