Sari direct la conținut

Protestele din Iran: Armata anunță că va intra în luptă cu „dușmanii” / „Aceste acțiuni disperate fac parte din strategia malefică a inamicului”

HotNews.ro
Proteste in Iran, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Proteste in Iran, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Armata iraniană a avertizat vineri că va „lupta cu dușmanii” pentru a asigura securitatea și pacea în țară, potrivit unui comunicat dat în condițiile în care nu se vede niciun semn că se vor liniști protestele declanșate după moartea unei femei arestate de poliția moralității, transmite Reuters.

Iranienii au organizat demonstrații în cea mai mare parte a țării după ce Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit săptămâna trecută după ce a fost arestată pentru că purta o „ținută nepotrivită”.

Armata a susținut că „aceste acțiuni disperate fac parte din strategia malefică a inamicului de a slăbi regimul islamic”.

Manifestații pro-guvernamentale au fost planificate pentru vineri, potrivit presei iraniene.

Protestatarii din Teheran și din alte orașe au incendiat secții de poliție și vehicule, în condițiile în care indignarea față de moartea lui Amini nu dă semne de diminuare, fiind raportate și cazuri de atacuri asupra forțelor de ordine.

Femeile au jucat un rol proeminent în demonstrații, scoțându-și și arzându-și vălurile, iar unele dintre ele tăindu-și părul în mod public, într-o provocare directă la adresa liderilor clerici.

Moartea lui Amini a reaprins nemulțumiri profunde, precum cele care se referă la restricțiile asupra libertăților personale în Iran (printre care codurile stricte de îmbrăcăminte pentru femei), dar și la economia care se clatină din cauza sancțiunilor.

Conducătorii clerici ai Iranului se tem că protestele vor atinge magnitudinea celor din 2019, care au izbucnit din cauza creșterii prețului la benzină, devenind cele mai sângeroase manifestații din istoria Republicii Islamice.

Președintele iranian Ebrahim Raisi a declarat joi că „actele de haos” nu sunt acceptabile, într-un avertisment adresat protestatarilor care au ieșit pe străzile din întreaga țară.

În cadrul unei conferințe de presă susținute în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York, Raisi a adăugat că a ordonat o anchetă în cazul lui Mahsa Amini.

„Există libertate de exprimare în Iran… dar actele de haos sunt inacceptabile”, a declarat Raisi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro