Sari direct la conținut

PSD ameninta cu o motiune de cenzura

HotNews.ro

Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat, luni, corespondentului NewsIn, ca partidul sau nu trebuie sa omita varianta unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu, iar o decizie in acest sens va fi luata cel mai probabil la urmatoarea sedinta a Biroului Permanent National.

Si presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, luni, dupa ce a vizitat Uzina Mecanica Tohan, din Zarnesti, ca partidul sau se va opune lichidarii platformelor din industria de aparare, amenintand in acest sens cu depunerea unei motiuni de cenzura, transmite corespondentul NewsIn.

PD a anuntat ca va sustine o astfel de motiune, dar Emil Boc se indoieste ca este vorba de o intentie serioasa a PSD, „cunoscuta fiind legatura de interese politice si economice dintre PSD si PNL”.

Mircea Geoana amenintat cu retragerea sprijinului daca nu depune motiune de cenzura

Liderii PSD s-au intalnit luni la Bran pentru a stabili strategia viitoare a partidului.

In formatiunea condusa de Mircea Geoana atmosfera s-a tensionat. Potrivit unor relatarii, sambata a mai avut loc o intalnire a liderilor locali ai PSD la Mamaia iar Mircea Geoana ar fi fost somat, in termeni ultimativi, sa rupa relatiile cu PNL.

Grupul, din care ar face parte 12 sefi de consilii judetene (e vorba, intre altii de Marian Oprisan de la Vrancea, Liviu Dragnea de la Teleorman si Nicusor Constantinescu de la Constanta) i-ar fi cerut lui Mircea Geoana ca partidul sa depuna o motiune de cenzura. “Rasculatii” l-ar fi amenintat pe seful PSD ca, daca n-o va face, ii vor retrage sprijinul la sefia partidului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro