PSD porneste atacul la guvernanti
PSD incearca sa distraga atentia opiniei publice de la problemele interne pe care le are, sarind cu gura pe actuala Putere in incercarea unei revanse politice. In mai putin de o luna, dupa ce au reusit sa se adune si sa mai diminueze expunerea frustrarilor legate de pierderea alegerilor in public, liderii fostului partid de guvernamant ataca actuala Putere pe mai multe planuri.
Este vorba despre amenintarea cu depunerea in Parlament a trei motiuni si cu plangeri la forurile UE. Moda motiunilor a aparut la PSD, in conditiile in care Nastase a decretat ca partidul trebuie sa demonstreze inca de pe acum ca este „alternativa credibila” la actuala guvernare. In aceasta idee, trebuie sa se manifeste cat mai activ.
„Va trebui sa devenim mai activi ca partid de opozitie, sa sanctionam diletantismul cabinetului actual, lipsa de profesionalism a Guvernului si sa aratam riscurile pe care guvernarea actuala le introduce pentru calendarul integrarii”, a spus Nastase, la o dezbatere privind modernizarea PSD.
Ideea „penalizarii” actualei puteri le-a venit liderilor PSD si in momentul in care au creat o scrisoare pe care le-au adresat-o sefilor filialelor judetene in prag de alegeri interne. „PSD trebuie sa actioneze cu vigoare, ca partid de opozitie (…
) Penalizarea greselilor actualei puteri si prezentarea unor solutii alternative credibile trebuie sa devina rapid principalul nostru element de conduita”, se arata in scrisoarea semnata de Iliescu si Nastase si din care membrul de rand poate intelege cu greu ceva, din cauza limbii de lemn, larg utilizate.
In aceasta ordine de idei, PSD a anuntat ieri, prin vicepresedintele Mircea Geoana, ca intentioneaza sa se duca cu jalba in protap la Comisia Europeana si la Parlamentul European, pentru a se plange in legatura cu politizarea administratiei locale si a Justitiei.
Senatorul Serban Nicolae a cerut demisia ministrului Justitiei pe motiv ca raportul Freedom House nu corespunde realitatii, iar Iliescu a criticat institutia amintita catalogand-o, neprofesionista.
Nastase a „simtit” nemultumirea taranilor
La inceputul lunii martie, PSD a anuntat ca va introduce o motiune de cenzura in cazul in care Executivul isi va asuma raspunderea in Parlament pentru proiectul de modificare a Codului Muncii. Cu explicatia, data la aceea vreme de fostul ministru de resort, Marian Sarbu, ca PSD sustine varianta actuala a actului normativ.
Potrivit fostului partid de guvernamant, incercarea Executivului de a modifica actualul Cod al Muncii este nejustificata din punct de vedere economic si social, fiind „in mod vadit” favorabila patronilor si „in mod substantial” in detrimentul salariatilor. In aceasta saptamana, PSD se pregateste sa depuna prima motiune simpla, la Camera Deputatilor.
Motiunea va viza „presiunile” la care sunt supusi membrii fostului partid de guvernamant in administratia locala. Pentru acest demers, PSD a constituit un colectiv care a centralizat toate cazurile de sefi ai institutiilor deconcertate care au fost demisi, pe motiv ca au fost numiti pe vremea cand PSD era la guvernare.
Potrivit liderilor PSD, presiunea cea mai mare este exercitata asupra celor 19 presedinti de Consilii Judetene ai PSD. Social-democratii nu s-au hotarat inca daca vor coopta pentru acest demers si proaspatul partid redenumit si toretic europenizat, PPRM.
Cea mai noua motine marca PSD va fi depusa la Senat in aceasta saptamana. Anuntul a fost facut pentru prima data de catre liderul PSD, Adrian Nastase, in pelerinajele sale prin tara.
In conditiile in care activistii din teritoriu au cerut ca PSD sa fie mai agresiv, a spus Nastase, liderul PSD a anuntat ca PSD va pregati o motiune pe probleme de agricultura, „pentru ca situatia este absolut ingrozitoare”. „Faptul ca nu se mai dau subventii pentru porumb ii scoate din minti pe tarani”, a spus Nastase.
Mai mult, in timpul intalnirilor de la tara, Nastase a „simtit” nemultumirea oamenilor si fata de sistemul de acordare a cupoanelor pentru agricultura. Dorinta pesedistilor de a fi agresivi nu s-a oprit aici. Acelasi Nastase a anuntat ca se pregateste o motiune si pe tema medicamentelor compensate.
Serban Nicolae cere demisia lui Macovei
In alta ordine de idei, raportul Freedom House, dat publicitatii saptamana trecuta, i-a intaratat pe liderii PSD care s-au simti vizati de criticile aduse cu privire la politizarea Parchetului National Anticoruptie, in timpul Guvernului Nastase.
Senatorul PSD Serban Nicolae a cerut ieri in plen demisia ministrului Justitiei, Monica Macovei si „auditarea” modului in care Ministerul Justitiei a angajat cheltuielile pentru realizarea raportului Freedom House.
Serban Nicolae a adaugat ca toate criticile aduse in raport sunt de fapt „critici stupide” la adresa „modelului european”, avand in vedere ca strategia nationala anticoruptie pe perioada 2000-2004 a fost conceputa impreuna cu institutiile europene.
Prin urmare, senatorul PSD a precizat ca partidul sau isi rezerva dreptul de a sesiza Comisia Europeana si structurile de resort ale UE in legatura cu „aceste derapaje antidemocratice, politizarea actului de justitie si tentativele Ministerului Justitiei de a face imixtiuni in actul de justitie”.
Serban Nicolae considera ca raportul audit impresioneaza doar prin dimensiuni, fiind caracterizat de „superficialitate, neprofesionalism, pe alocuri rea-credinta si fiind uneori ridicol”.
„Cele 175 de pagini ne duc cu gandul ca a fost scris inainte de a fi comandat”, a spus Nicolae, adaugand ca multe dintre afirmatiile raportului au fost vehiculate in timpul campaniei electorale de societatea civila, „din care si ministrul Justitiei a facut parte”.
Atac iliescian asupra Freedom House
Pe de alta parte, liderul PSD, Ion Iliescu, a atacat ieri dur Freedom House – care a elaborat un raport referitor la auditarea independenta a Strategiei antiocoruptie 2001-2004 – sustinand ca aceasta institutie „neprofesionista” este „un ONG american”.
El s-a aratat indignat de faptul ca „s-a apelat la o institutie neprofesionista, neeuropeana” in legatura cu toate problemele legate de lupta impotriva coruptiei, sustinand ca s-au facut consultari substantiale cu organele abilitate ale Uniunii Europene. „In loc sa se apeleze la cei care au abilitatea necesara, s-a apelat la un ONG american”, a comentat Iliescu.
El s-a suparat si pe ministrul Justitiei, Monica Macovei, care a propus auditarea modului in care se aplica lupta impotriva coruptiei, criticand „flagrantele discordante” dintre practicile ministrului Macovei de cand era membru al societatii civile si de cand este membru al Guvernului.