PSD retrage proiectul de lege prin care ziua de 11 septembrie devenea Ziua națională a gastronomiei și a vinului. Dragnea, printre inițiatori
Deputații PSD care au semnat proiectul de lege prin care 11 septembrie urma să devină Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc au solicitat retragerea propunerii legislative, potrivit hârtiei depuse la Biorul permanent al Senatului. Printre cei care semnaseră inițiativa, anunțată public de deputatul PSD de Brașov Mihai Mohaci, se numără și liderul PSD Liviu Dragnea.
Lista inițiatorilor: Borza Remus-Adrian – deputat Independent; Chiriac Viorel – deputat PSD; Dragnea Nicolae-Liviu – deputat PSD; Mînzatu Roxana – deputat PSD; Mohaci Mihai – deputat PSD; Socotar Gheorghe-Dinu – deputat PSD; Suciu Vasile-Daniel – deputat PSD; Tudor Beatrice – deputat PSD.
Toți semnatarii au depus cerere de retragere la conducerea Senatului, unde se află proiectul.
În comunicatul transmis presei pe 22 martie, Mohaci motiva această inițiativă prin faptul că 11 septembrie este ziua în care se sărbătoreşte Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul, un sfânt provenit dintre călugării care slujeau la bucătărie.
Amintim că pe 11 septembrie se comemorează atentatele teroriste de la World Trade Center din New York, care au avut loc în anul 2001.
Citește aici proiectul de lege și aici expunerea de motive