Pupitrele de comanda ale mass media romanesti

Unde se uita romanii atunci cind sint crize politice, care de altfel la noi se tin lant, sint inundatii sau inzapeziri ori afla de vreun eveniment neasteptat din categoria cunoscuta sub numele de „breaking news” ? La canalele de stiri, bineinteles. La „Realitatea”, la „Antena 3″ si citeodata la „N24″.

Din pacate televiziunea publica a incetat sa mai fie de ceva vreme o optiune luata in calcul din acest punct de vedere.

Aici nu e vorba in principal de audienta ci de relevanta, de capacitatea unui canal mediatic de a influenta agenda publica, adica de a modela felul in care atit omul de pe strada cit si decidentii, politicieni, oameni influenti din institutii sau din mediul de afaceri, percep si interpreteaza ceea ce se petrece in jurul lor.

Si asta desi jurnalele de stiri sau cele citeva programe informative difuzate de postul public nu sint prost facute. In plus, toata lumea recunoaste ca presiunile, interferentele puterii in acest spatiu daca nu au disparut cu desavirsire nu sufera nici un fel de comparatie cu ceea ce se intimpla in timpul trecutei guvernari PSD.

Din multe puncte de vedere situatia mass media din Romania este o ciudatenie. Sa ai trei canale de stiri, fara sa punem la socoteala „OTV”-ul prin studioul caruia se perinda multe nume grele din politica autohtona, e cu totul neobisnuit.

Ca sa dam un exemplu, Republica Ceha, o tara evident mai dezvoltata ca Romania in care investitiile in publicitate pe cap de locuitor sint de 6-7 ori mai mari ca la noi, are un singur canal de stiri, „CT 24″, si acela apartinind televiziunii publice. Ungaria nu are nici un astfel de canal TV de stiri iar in Polonia exista doar unul, „TVN 24″, e drept privat.

Anomalia cu pricina are insa, evident, explicatii sale. Conglomeratele media deja consolidate in Romania nu sint in principal afaceri ci mai degraba instrumente de influenta si putere, bune si pentru protectie dar si, daca este cazul, pentru atacarea adversarilor.

Pina acum 2-3 ani principalele vehicule care influentau opinia publica erau jurnalele de stiri de la „TVR”, „Antena 1″ si „ProTV” si citeva talk-show-uri, mai ales „Marius Tuca Show”.

Mai ales datorita dominatiei din zona rurala stirile televiziunii publice aveau cea mai extinsa audienta la nivel national, ajungind de regula la 25-30% dintre telespectatorii care se uitau la momentul respectiv, chiar daca in urban cei doi competitori privati obtineau cifre de rating superioare. Intre timp insa lucrurile s-au schimbat semnificativ.

Si pentru ca numarul reteleor de cablu din rural a crescut dar mai ales datorita aparitiei canalelor de stiri. Oferind un flux de stiri neintrerupt, pe de o parte, si obtinind colaborari exclusive ale unor importanti lideri de opinie, ceea ce blocheaza aparitia acestora pe alte ecrane, ele s-au impus deja ca principali formatori de opinie.

Asa ca oricite eforturi ar face TVR, si din multe puncte de vedere programele de stiri sint mai bine facute si destul de echilibrate, lupta e dinainte pierduta. Daca, intelegind aceste mutatii, televiziunea publica ar fi decis la timp sa-si lanseze si ea un canal de stiri lucrurile ar sta acum altfel.

Cum insa nu a facut-o relevanta sa in plan national e in continua erodare, oricite ofensive de „rebranding” ar pune pe roate.

Dar acesta constatare e cu adevarat o nenorocire ? Poate ca nu e o catastrofa nationala dar nici nu e deloc o situatie fericita aceea in care in cea mai mare parte agenda publica din tara e conturata de citiva actori media privati controlati, la rindul lor, de o mina de oameni cu interese evidente si destul de explicite in politica si afaceri.

Daca pentru televiziunea publica, ca si pentru radioul public, exista totusi destule instrumente pentru a interveni in cazul unor derapaje, daca prin lege ele sint institutii cu anumite obligatii specifice si sint in mod inerent mult mai sensibile la semnalele venite din partea societatii civile, comportamentul actorilor media privati este pina la urma in afara oricarui control, altul decit cel exercitat de proprietarii lor.

E adevarat, capacitatea mass media de a manipula opinia publica are limitele sale. Mai mult, exista destule semne ale unei certe maturizari a electoratului din acest punct de vedere, mai ales ca accesul la Internet a creat un mediu informational tot mai extins, mai dinamic si mai greu de dominat, indiferent de mijloacele financiare puse in joc.

Dar chiar si in acest conditii tot ar trebui sa fim totusi ingrijorati cind in buna masura circutele informastionale ale Romaniei trec doar prin citva pupitre de comanda.