Sari direct la conținut

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, întrebat despre medicamentele pentru cancer care lipsesc: Există fonduri. E păcat să colportăm informaţii neverificate

HotNews.ro
Protest al pacienților cu cancer, Foto: Hotnews / Alina Neagu
Protest al pacienților cu cancer, Foto: Hotnews / Alina Neagu

​Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, susține că există suficiente fonduri pentru derularea programelor pentru bolnavii de cancer şi că „este păcat să colportăm în spaţiul public informaţii neverificate care pot crea reacţii sociale absolut nedorite”.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație ce reprezintă pacienții oncologici, a atras atenția încă din primăvara acestui an că din România lipsesc medicamente esențiale pentru bolnavii de cancer, iar o parte dintre aceste medicamente lipsesc și în prezent, spun pacienții.

„Da, în primul rând, v-aţi precedat întrebarea de o afirmaţie care ar însemna să vă confirm o informaţie care nu este adevărată. Da, deci plecăm de la premisa de a vă confirma eu de aici că nu ar mai fi, nu, nici nu vreau să repet ce aţi spus, pentru că e păcat să colportăm în spaţiul public informaţii neverificate care pot crea reacţii sociale absolut nedorite. Există fonduri”, a afirmat Mihai Constantin, întrebat despre faptul că premierul Ciolacu ar fi fost înştiinţat, în şedinţa de joi a Executivului, că nu mai sunt destui bani pentru programele pentru cancer, iar pacienţii nu vor mai avea tratament până la finalul acestei luni, relatează News.ro.

Chestionat mai departe dacă există o problemă privind banii la buget pentru pacienţii care au cancer, purtătorul de cuvânt al Guvernului a replicat: „Există fonduri”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro