Putin avertizează Ucraina, rânjind: Războiul poate deveni mai dur
Președintele Vladimir Putin a minimalizat vineri contraofensiva ucraineană, avertizând rânjind că Rusia va răspunde mai puternic dacă trupele sale vor fi supuse mai multor presiuni, relatează Reuters.
Vorbind după un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai din orașul uzbec Samarkand, Putin a considerat invazia ca un pas necesar pentru a preveni ceea ce a spus că este un complot occidental de a destrăma Rusia.
Moscova, a spus el, nu se grăbește în Ucraina. Și obiectivele sale au rămas neschimbate.
„Autoritățile de la Kiev au anunțat că au lansat și desfășoară activ o operațiune de contraofensivă. Ei bine, să vedem cum se dezvoltă, cum se încheie”, a spus Putin rânjind.
A fost primul său comentariu public cu privire la înfrângerea forțelor sale în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei în urmă cu o săptămână, care a provocat critici publice neobișnuit de puternice din partea comentatorilor militari ruși.
Rusia a lovit infrastructura ucraineană ca răspuns – inclusiv un baraj din Krivoi Rog și Putin a spus că aceste atacuri s-ar putea agrava.
„Recent, forțele armate ruse au dat câteva lovituri sensibile. Să presupunem că sunt un avertisment. Dacă situația continuă să se dezvolte așa, atunci răspunsul va fi mai dur”, a spus el.
Rusia controlează o cincime din Ucraina
Putin a mai spus că Rusia preia treptat controlul asupra unor noi zone din Ucraina.
Întrebat dacă ceea ce numește el „operațiune militară specială” trebuie corectată, el a spus: „Planul nu este supus ajustării”.
„Statul Major consideră un lucru important, altul secundar – dar sarcina principală rămâne neschimbată și este pusă în aplicare”, a spus Putin. „Scopul principal este eliberarea întregului teritoriu al Donbasului”.
Donbasul cuprinde două provincii în mare parte vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei – Lugansk, care este acum pe deplin sub controlul forțelor separatiste susținute de Rusia și de Kremlin, și Donețk, pe care o controlează parțial.
Cu toate acestea, Rusia ocupă acum aproximativ o cincime din Ucraina în total, inclusiv o mare parte din provinciile Zaporojie și Herson din sud, pe lângă Crimeea, pe care a anexat-o în 2014 și o consideră parte a Rusiei.
Forțele ucrainene continuă operațiunile de contraofensivă în estul Ucrainei, exercitând o presiune din ce în ce mai mare asupra pozițiilor rusești și a liniilor logistice din estul Harkovului, nordul Luhanskului și estul regiunii Donețk, susține cea mai recentă evaluarea a Institutului pentru Studiul Războiului
Rușii ar fi obligați să se retragă din estul Ucrainei după ce trupele ucrainene continuă contraofensiva la sud-vest de orașul Izium, în apropiere de Liman și pe malul estic al râului Oskil, potrivit unor surse rusești, dar avansul prea departe spre est al armatei ucrainene ar putea să o pună în dificultate în a-și menține liniile defensive, consideră think tank-ul american.
Armata rusă are o lipsă gravă de personal
Pe de altă parte, ofițerii de informații ucraineni raportează că invadatorii ruși efectuează o evacuare urgentă a familiilor lor din Crimeea și sudul Ucrainei, în timp ce ofițerii FSB încearcă să-și vândă în secret locuințele din peninsulă în contextul contraofensivei forțelor ucrainene.
„Acțiunile de succes ale apărătorilor Ucrainei obligă așa-numitele autorități din Crimeea ocupată temporar și din sudul țării noastre să-și mute de urgență familiile pe teritoriul Federației Ruse”, arată un comunicat al Direcției Principale de Informații.
Statele Unite evalua la începutul săptămânii că Rusia și-a cedat în mare măsură teritoriile capturate în apropiere de Harkov și mulți soldați ruși în retragere au părăsit Ucraina, trecând peste graniță înapoi în Rusia, a declarat luni un înalt oficial militar american,
De asemenea, retragerea în debandadă a unor trupe rusești din regiunea Harkov a făcut ca acestea să lase în urmă echipamente esențiale pentru stilul de război centrat pe artilerie al forțelor de ocupație.
Ministerul britanic al apărării spunea, în cea mai recentă evaluare a sa, că Armata Rusiei se confruntă cu o gravă lipsă de personal iar finanțatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, cunoscut sub porecla de „bucătarul lui Putin”, caută oameni care să lupte în Ucraina în rândul prizonierilor în schimbul comutării pedepsei sau pentru bani, în încercarea de a face față crizei de infanteriști și ofițeri.
Prizonierilor care sunt de acord să meargă să lupte în Ucraina le este promisă comutarea pedepselor sau bani, în încercarea disperată a Rusiei de a-și completa forțele de invazie.
Evgheni Prigojin a apărut recent într-o filmare în care rostește un discurs de recrutare în fața unor deținuți pentru a revigora campania militară lansată de Putin în Ucraina.