Sari direct la conținut

Putin: Rusia va acorda o atenție sporită consolidării „triadei nucleare”

HotNews.ro
Vladimir Putin în timpul discursului său către țară, Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin în timpul discursului său către țară, Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia

Rusia va continua să acorde o atenție sporită consolidării forțelor sale nucleare și va începe livrările în masă de rachete hipersonice lansate pe mare Zircon, a anunțat joi președintele Vladimir Putin, transmite Reuters.

Într-o alocuțiune pentru a marca joi Ziua Apărătorului Patriei, Putin a mai spus că Rusia va continua să-și doteze forțele armate cu echipamente avansate.

Putin a făcut aceste remarci la două zile după ce a anunțat că Rusia va suspenda tratatul New START, ultimul său acord de control al armelor rămas cu Washingtonul. Tratatul limitează numărul de focoase nucleare desfășurate de fiecare țară.

„Ca și înainte, vom acorda o atenție sporită consolidării triadei nucleare”, a declarat Putin, referindu-se la rachetele nucleare care pot fi lansate pe uscat, pe mare și în aer.

Putin a spus că, pentru prima dată, rachetele balistice intercontinentale Sarmat, o armă capabilă să transporte mai multe focoase nucleare, vor fi desfășurate în acest an.

„Vom continua producția în masă a sistemelor hipersonice Kinjal lansate din aer și vom începe livrările în masă de rachete hipersonice Zircon lansate pe mare”, a spus Putin.

Urmărește ultimele evoluții din a 365-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro