„Răbdarea s-a epuizat” în Rusia. Marile companii anunță debutul celei mai grave crize industriale din anii 1990 și până în prezent
Economia Rusiei este într-o formă tot mai proastă, un avertisment lansat chiar de companiile locale, potrivit publicației independente The Moscow Times, într-un moment în care Kremlinul dă semne că nu este dispus să renunțe la condițiile maximaliste impuse pentru încheierea războiului din Ucraina.
Înăsprirea sancțiunilor, creșterea ratelor dobânzilor și încetinirea bruscă a creșterii economice după boom-ul economiei de război au împins industria rusă în pragul unei crize severe.
Potrivit directorilor marilor companii industriale, vânzările din acest an sunt cele mai slabe înregistrate din 1998 și până în prezent – a arătat un sondaj realizat de Institutul de Prognoze Economice al Academiei Ruse de Științe.
Estimările cererii, realizate de marile întreprinderi, sunt și ele foarte pesimiste, sub minimele din 2009 – criza financiară mondială – și 2015, când au fost impuse primele sancțiuni împotriva Rusiei pentru anexarea Crimeei.
„Industria a suportat cu înțelegere perioada inițială de răcire artificială a economiei ruse, dar în 2025, răbdarea ei s-a epuizat”, a concluzionat studiul Institutului de Prognoze Economice al Academiei Ruse de Științe, citat de Kommersant.
Industria a intrat în recesiune
Planurile de producție pentru fabrici și uzine din întreaga țară au fost reduse în acest an la cel mai scăzut nivel din ultimii 16 ani. Indicele general al optimismului industrial a scăzut, de asemenea, la cel mai scăzut nivel din 2009, arată sondajul.
După doi ani de boom produs de cheltuielile militare, în care bugetul a investit zeci de trilioane de ruble în megaproiecte și întreprinderi din domeniul apărării, economia rusă a intrat în depresie.
Creșterea PIB-ului a încetinit până spre zero, iar industria a intrat în recesiune.
În noiembrie, potrivit Rosstat, volumul producției din Rusia a scăzut cu 0,7% față de aceeași perioadă a anului trecut: metalurgia a scăzut cu 4,1%, industria chimică cu 1,7%, iar ingineria mecanică cu 5,4%.
Pentru prima dată în 15 ani, producția alimentară a început să scadă, cu 0,8%.
Unele industrii au cunoscut un colaps total: producția de tractoare a scăzut cu 61,6%, buldozerele cu 53,7%, lifturile cu 37,2%, iar autoturismele cu jumătate.
Industria auto a ajuns, de asemenea, la cele mai slabe niveluri din 2022, producția scăzând cu 34,1%.
Economia este „înghețată” și instabilă
În ciuda declarațiilor optimiste ale Kremlinului, economia militară a Rusiei se confruntă cu o dezindustrializare, scriu economiștii de la Jamestown Foundation.
„Sectoarele de înaltă tehnologie cedează locul industriilor cu utilizare intensivă a forței de muncă și productivitate scăzută, în timp ce economia civilă stagnează și producția militară are prioritate”, spun acești economiști.
Iar costul sancțiunilor pentru economie este în creștere, indiferent de afirmațiile guvernului, a observat într-un articol pentru Washington Post economista Alexandra Prokopenko observă.
Economia este „înghețată” și instabilă, a spus ea.
„Cea mai apropiată analogie este o mașină care staționează în modul neutru, cu motorul supraîncălzit. Mașina nu se mișcă nici înainte, nici înapoi, dar cu cât staționează mai mult, cu atât se acumulează mai multe daune sub capotă”, a spus Prokopenko.
