Radu Berceanu: CNADNR intarzia plata facturilor pentru a primi cadouri, iar specialistii care pleaca din companie invata privatii cum sa ia cat mai multi bani de la stat
Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat marti ca, pe vremea fostului ministru Ludovic Orban, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) intarzia achitarea unor facturi catre constructori cu scopul ca antreprenorii sa vina cu cadouri. Mai mult, ministrul a adaugat ca specialistii care pleaca dupa 2-3 ani din CNADNR invata firmele private cum sa ia cat mai multi bani de la stat muncind cat mai putin, transmite NewsIn.
„Stiu practica din CNADNR, de neachitare a banilor catre constructori, pentru ca antreprenorii sa vina la compania de drumuri cu diverse cadouri de 1 si 8 Martie”, a spus Berceanu, in cadrul mesei rotunde „Guvernul Privat – Probleme si solutii in infrastructura”.
Acesta a precizat ca s-a achitat o mare parte din cei 700 milioane de euro, cat a fost datoria Ministerului catre constructori pentru lucrari efectuate si certificate la sfarsitul anului 2008. „Eu am urmarit ca toti banii sa fie platiti in primul trimestru al anului 2009 in ordinea cronologica a facturior emise”, a adaugat ministrul. Oficialul de la transporturi a mentionat ca, la sfarsitul anului 2007, cand era ministru, existau datorii sub 100 milioane de euro si acum sunt de peste 500 milioane de euro, plus inca 200 milioane de euro, facturi neemise de catre constructori pentru a nu plati TVA.
Berceanu: Specialistii care pleaca din CNADNR invata privatii cum sa ia cat mai multi bani de la stat
„Noi ii scolarizam, ei vin si lucreaza in CNADNR pentru 2-3 ani, devin specialisti in domeniu, iar apoi pleaca in mediul privat pentru un pachet salarial mai atractiv. Invata apoi companiile private cum sa obtina cat mai multi bani de la stat, realizand cat mai putine lucrari”, a declarat Berceanu.
Ministrul a precizat ca este greu sa gasesti in piata persoane competente, dispuse sa vina sa lucreze in cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) pe salariile actuale si la volumul de munca inregistrat.
Reprezentantii Ministerului Transporturilor si membrii Guvernului Privat s-au intalnit, marti, in cadrul unei mese rotunde cu tema „Guvernul Privat – Probleme si solutii in infrastructura”. Evenimentul a fost organizat de cotidianul Business Standard. Obiectivul mesei rotunde, a doua din noua serie Guvernul Privat, proiect initiat de Business Standard, a constat in dezbaterea propunerilor venite din partea mediului de business pentru urgentarea lucrarilor de infrastructura, precum si identificarea de solutii la problemele care preocupa Ministerul Transporturilor.