Radu Crăciun: Criza despre care nu vorbim, chiar dacă știm când va avea loc

În ultima perioadă, subiectul tendințelor demografice negative din România a început să capete din ce în ce mai multă vizibilitate. Cu toate acestea, impactul economic major pe care pensionarea “decrețeilor”, o generație de două ori mai numeroasă decât media perioadei îl va avea este discutat doar dintr-o perspectivă limitată: impactul asupra sistemului public de pensii, consideră Radu Crăciun într-o opinie publicată pe blogul personal.

Anticiparea corectă a problemelor pe care această pensionare în masă le va crea a dus la lansarea acum 16 ani a sistemului privat de pensii. Aș îndrăzni să spun că este singura măsură care știu să fi fost luată în România prin analiza și anticiparea unei megatendințe.

În rest, deciziile de reforma sau corecție au fost luate integral reactiv, doar atunci când simptomele ignorării unor evoluții pe termen mediu sau lung, altminteri previzibile, au început să producă efecte nefaste. Spre exemplu, obiectivul convergenței nivelului de trai al românilor cu cel al țărilor avansate ar fi fost de așteptat, nu-i așa, să ducă la o creștere susținută a puterii de cumpărare.

Nu ar fi trebuit să așteptăm ca aeroportul Otopeni să fie tranzitat de dublul numărului de pasageri pentru care a fost proiectat pentru a demara un proiect de extindere a lui.

Nu ar fi trebui să așteptam ca orașele și drumurile să fie copleșite de automobile pentru a începe să găsim soluții ce necesita, iată, ani buni pentru a fi aplicate. Nu ar fi trebuit să așteptăm explozia consumului de energie în contextul încălzirii generalizate pentru a constata că nu ne putem produce singuri întreagă energie de care avem nevoie. Iar exemplele ar putea continua.

Ignorarea unor megatendințe evidente încă de acum 10-15 ani ne face ca, astăzi, să investim bani în kilometri de autostradă în timp ce alte țări investesc masiv în noile megatendințe ale secolului 21: energie verde, digitalizare sau inteligență artificială.

Din păcate, chiar și megatendința evoluției demografice negative nu pare să fie înțeleasă în integralitatea sa, așa cum o arata focalizarea exclusivă pe provocările viitoare ale sistemului public de pensii. De fapt, mai există o consecință extrem de serioasă, care presupune soluții chiar mai complexe decât lansarea unui sistem privat de pensii.

Un număr substanțial mărit de pensionari nu va avea nevoie doar de mijloace financiare pentru o viață decentă. Deoarece bătrânețea nu aduce doar venituri mai mici, ci și un risc de îmbolnăvire mai mare. După o regula “de trei simplă”, generații de doua ori mai numeroase de pensionari vor dubla presiunea asupra sistemului de sănătate din țară. Adică, asupra acelui sistem care, chiar și în condițiile actuale, cu greu face față cererii fără a compromite calitatea.

Merita remarcată o diferență extrem de importantă. Pentru sistemul public de pensii, o generație de pensionari de doua ori mai numeroasă ridică o singură problema: finanțarea bugetului de pensii. În schimb, pentru sistemul de asigurare a sănătății, provocarea este dublă. Pe de o parte, și în acest caz, va fi necesara alocarea de resurse net superioare în bugetul asigurărilor de sănătate.

Însă, doar banii nu vor fi suficienți câtă vreme capacitatea de furnizare de servicii nu va crește pe măsura cererii. Asta înseamnă că putem ști încă de pe acum că, în următorii 5-6 ani, va fi nevoie de investiții rapide și substanțiale în scopul asigurării de resurse suplimentare: policlinici, spitale, medici, asistente, care să poată prelua fluxul ridicat de pacienți care vor proveni din rândul “decrețeilor” în vârstă.

Va reuși sistemul public de sănătate să facă față? Problemele serioase pe care sistemele publice de sănătate le au chiar și în țările mult mai dezvoltate ne îndeamnă la scepticism. O soluție credibila nu poate fi elaborată fără cooptarea sectorului privat în efortul investițional necesar. Iar un astfel de demers poate fi făcut prin cel puțin doua modalități.

În primul rând, este vorba de sprijinirea dezvoltării rețelelor private de servicii de sănătate. Un astfel de demers ar presupune stimularea cererii pentru serviciile sistemului privat de sănătate prin creșterea accesibilității lui pentru categorii cât mai largi ale populației. Aceasta ar necesita introducerea unui sistem multipilon (similar sistemul de pensii publice și private) care, pe lângă sistemul asigurărilor publice de sănătate, să includă și asigurări obligatorii de sănătate furnizate de asigurători specializați. O creșterea a cererii pentru servicii private de sănătate va fi urmata natural de creșterea investițiilor în sector, în scopul creșterii capacității și gradului de sofisticare a serviciilor private.

Un al doilea mod ar fi implicarea companiilor private (care nu activează în sectorul sanitar) în (co)finanțarea sistemului public de sănătate. O varianta ar fi cea a obligativității marilor spitale de a acoperi un procent din bugetele lor prin atragerea de sponsorizări private care ar permite sponsorilor să aibă un cuvânt de spus în calitatea guvernantei spitalelor sponsorizate așa cum explicam în “Bursa oferă idei pentru marile spitale de stat”. O alta varianta ar fi replicarea precedentului creat de proiectul “Noi facem un spital” al fundației “Dăruiește viață”, prin care a fost construit, din surse private, un spital pentru copii ce a fost apoi inclus în sistemul public de sănătate.

Nu în ultimul rând, va fi necesară o politică susținută de atragere a personalului medical în România, fie că vorbim de întoarcerea românilor plecați, fie că vorbim de naturalizarea specialiștilor din alte țări.

Criza sistemului medical din Romania indusă de îmbătrânirea “decrețeilor” nu este acea criză economică, despre care toată lumea vorbește, dar nimeni nu știe exact când se va întâmplă. În acest caz, putem pune degetul pe calendar.