Radu Muntean: Sper ca "Boogie" e un film al generatiei din care fac parte

Pe 19 septembrie iese pe ecranele din Romania cu cel de-al treilea lungmetraj al sau, Boogie”, prezentat pana acum doar in festivaluri. La 37 de ani, Radu Muntean are la activ trei lungmetraje, opt scurtmetraje, vreo 400 reclame, doi copii, un motan si un catel. E unul dintre cei mai solicitati regizori de reclame, impartindu-si timpul echitabil: o jumatate de an reclame, o jumatate film – reusind sa nu amestece saratul cu dulcele. Este unul dintre membrii cei mai activi ai Asociatiei Tinerilor Cineasti. Recent, a facut parte din juriul concursului de finantare organizat de CNC. Pregateste un al patrulea lungmetraj care se va ocupa de ruptura unui cuplu.

Ti-e teama de intalnirea lui „Boogie” cu publicul de acasa?

Saptamana asta am implinit un an de cand am inceput filmarile la „Boogie”, asa ca iti dai seama ca astept de mult premiera. E momentul in care totul se aduna, toate asteptarile si sperantele mele si ale echipei cu care am lucrat isi gasesc acum rezolutia.

Reactiile foarte bune ale publicului la festivalurile Transilvania si Anonimul te fac sa crezi ca va fi un succes de casa?

Conceptul asta de film de public e destul de neclar in Romania. Aici filmele de autor fac uneori mai multi spectatori decat filmele de consum, de larga audienta. “4,3,2”, “Moartea domnului Lazarescu”, “Filantropica” sau “Furia” au fost succesele de box-office din ultimii ani si nu telenovelele gonflate ca lung metraje sau filmele cu manelisti deghizate in musicaluri indiene.

In mod clar, reactiile de la Cluj-Napoca si Sfantu Gheorghe sunt indicatori ca “Boogie” poate fi un film de succes. Din cate am vazut, oamenii au luat-o personal, s-au impartit in tabere si au discutat aprins despre film, indiferent daca le-a placut sau nu. Pare a fi genul de film care nu te lasa indiferent.

De fapt, pe unde se situeaza succesul de casa al unui film romanesc la noi? Spre ce numar de spectatori tintesti tu?

Probabil ca un film romanesc de succes ar trebui sa aiba intre 20 si 50 .000 de spectatori. Peste cifra asta nu indraznesc sa sper. Numarul e foarte mic, raportat la populatia Romaniei, si e foarte trist sa stii ca doar la asta poti spera.

Pana la urma, noi facem film in principal pentru romani, iar romanii nu mai merg la cinema. Ca cinematografele sunt in general murdare, ca proiectia nu e de calitate, ca e usor sa iei filmele de pe net si asa mai departe. Motivele sunt obiective, dar asta nu face situatia mai vesela.

Care reactii provocate de film in strainatate ti-au facut cea mai multa placere?

Eu, personal, nu am urmat filmul decat la Cannes si la Karlovy Vary. In ambele locuri, reactiile au fost foarte bune, dar nu atat de vii ca la Cluj, de exemplu. Oamenii inteleg filmul, dar pierd din nuantele de limbaj care-l fac savuros pentru romani.

Ai definit filmul ca „un teenage movie cu un casting gresit: rolurile adolescentilor sunt interpretate de actori de 30 si ceva de ani”. Vrei sa argumentezi putin?

Intr-un fel, asta e conflictul filmului. E povestea unor barbati de 30 si ceva de ani care, fie si pentru o noapte, se mai cred adolescenti.

Sunt „barbatii romanesti” de 30 si ceva de ani mai imaturi decat ar fi necesar? Sunt ei diferiti de barbatii din alte parti? Le lipseste ceva?

Nu le lipseste absolut nimic. Totusi, eu cred ca presiunea sociala resimtita de barbatii si femeile care acum au 30 si ceva de ani e mai mare decat a generatiilor de dinaintea lor.

Sunt oameni care s-au maturizat o data cu revolutia, care au trait prima parte a tineretii in lumea de dinainte de 89 si care acum se straduiesc sa se adapteze capitalismului mutant din Romania zilelor noastre. De aici, frustrarea ca nu mai sunt stapani pe timpul lor si ca responsabilitatile de multe ori ii coplesesc.

Sunt romancele prea isterice, prea obosite, prea repezite?

Isterice?… Nu, nicidecum. Sunt mult mai apropiate de modelul de femeie occidentala decat poate erau mamele noastre la aceeasi varsta. Nu mai sunt femei de cratita ca pe vremuri, sunt mult mai independente, mai dornice sa se realizeze profesional.

Sigur ca asta intra de multe ori in conflict cu obligatiile de familie si cu mentalitatea barbatului roman care face de multe ori ce a vazut la parinti: incearca sa-si domine femeia.

Cat de emblematica crezi ca e povestea din film pentru generatia din care faci parte?

Sper ca „Boogie” e un film al generatiei din care fac parte. Multi dintre cei care l-au vazut au spus asta.

Crezi ca cei care au acum 30 si ceva de ani apartin unei generatii sacrificate sau fiecare generatie e sacrificata in felul ei?

Nu, eu cred ca e o generatie privilegiata. Eu, unul, ma consider foarte norocos ca am prins revolutia la 18 ani, ca am trait in ambele lumi si ca am prins schimbarea la timp. Am traversat momente istorice foarte dinamice din care am invatat multe.

„Boogie” si „Hartia va fi albastra” au fost gandite in acelasi timp, dar ai decis sa faci mai intai „Hartia…”. Ti-ai propus o ordine cronologica? Tinerii de la Revolutie ar putea fi personajele din „Boogie”?

E foarte posibil ca personajele principale din „Hartia va fi albastra”, daca ar fi supravietuit experientei din timpul revolutiei, sa se transforme in Bogdan Ciocazanu din „Boogie”. Repet, momentul revolutiei e foarte important pentru generatia mea, pentru ca a coincis cu inceputul maturizarii.

O sa ramai la povesti de actualitate sau mai exista subiecte din trecut care te-ar tenta?

Deocamdata nu, dar cine stie, se prea poate ceva mai tarziu. Sunt un om nostalgic, asa ca e foarte posibil.

Filmul la care lucrezi acum, „Marti, dupa Craciun”, se ocupa de ultimele momente din viata unui cuplu. Ar putea fi cuplul din „Boogie”?

Nu e cuplul din „Boogie”, povestea e foarte diferita.

Ca sa fii sigur de fiecare aspect al producerii si difuzarii unui film, ai devenit un fel de om-orchestra. Esti coscenarist, regizezi filmul, te implici in productia si promovarea lui.

„Boogie” e produs (ca si „HVFA”, de altfel) de Multimedia Est si e distribuit de New Films. Ca ma implic foarte activ si in organizarea filmarii, si in promovarea lui, e adevarat. In general, sa stii ca in cazul filmelor de autor, regizorii se implica in toate, e normal sa o faca.

Cand ai de facut un film cu buget limitat, trebuie sa fi copartas la deciziile de productie. Pana la urma, tu stii cel mai bine cum va iesi filmul si ce compromisuri poti sau nu poti face. Filmul de autor nu e propriu-zis o afacere in Europa. Castigurile efective sunt foarte mici asa ca n-ai ce-i face, trebuie sa te implici si in promovarea filmului.

Ajungi foarte repede la concluzia ca nimeni nu poate fi mai implicat decat tine. In plus, eu lucrez de mai bine de 12 ani in publicitate, asa ca am capatat ceva experienta in promovare.

Care e lucrul care te deranjeaza cel mai mult la traiul in Romania?

Ca fiecare roman nu se gandeste decat la sine si pierde astfel “the big picture”.

Ce ai face daca ai descoperi maine dimineata o mica gaura neagra in fata casei?

As pune cainele sa pandeasca sobolanul care a sapat-o.

Dar daca ti s-ar propune sa faci o reclama pentru, sa zicem, „Campania de Lupta Impotriva Gaurilor Negre”? I-ai folosi pe Dorel si pe prietenii lui?

Nu, pe Tom si Jerry.

De ce merita sa mergem la cinema sa-ti vedem filmul?

Pentru ca e si de ras, si de plans, pentru ca e cu femei goale pe ecran mare de cinema si, poate, in primul rand, pentru ca te face sa te gandesti la viata ta.