Sari direct la conținut

Raed Arafat anunță că "un număr important de ambulanțe" ar urma să fie cumpărate până la sfârșitul anului

HotNews.ro
Ambulante, Foto: AGERPRES
Ambulante, Foto: AGERPRES

„Un număr important” de ambulanțe ar urma să fie cumpărate și livrate până la sfârșitul anului, licitaţiile fiind „foarte avansate”, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Licitațiile sunt foarte avansate. Din păcate, suntem în sportul cunoscut de contestații obișnuite, dar suntem în ultimele faze ale contestațiilor, după care se va intra în faza de contractare și de livrare. Eu sper ca până la sfârșitul anului să livrăm un număr important de ambulanțe”, a declarat Raed Arafat, citat de Mediafax.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a supus, în luna octombrie a anului trecut, aprobării Guvernului proiectul de ordonanţă care priveşte desemnarea ISU să facă achiziţia centralizată de ambulanţe pentru SMURD şi pentru serviciul de ambulanţă. „

„Prin această achiziţie centralizată o să avem economii importante datorate numărului de ambulanţe şi asigurăm astfel o anumită standardizare a echipamentelor. (…) Achiziţia se va face printr-un program multianual, de patru ani, destinat ambulanţelor de tip A (ambulanţe pentru transportul pacientului neasistat), de tip B (ambulanţe pentru intervenţie de urgenţă şi prim-ajutor) şi de tip C (pentru urgenţe medicale majore). Avem în vedere achiziţionarea a 2.200 de ambulanţe care vor fi destinate atât serviciilor publice de ambulanţă, cât şi pentru SMURD”, preciza atunci Carmen Dan.

Decizia era motivată prin faptul că peste 50% din parcul de ambulanţe depăşeşte 7 ani vechime şi o mare parte dintre acestea au atins deja 10 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro