Sari direct la conținut

Raed Arafat: N-am de gând să plec la pensie / Întrebat dacă Iohannis a vrut să îl destituie: Avem o colaborare excelentă

HotNews.ro
Raed Arafat, Foto: Guvernul Romaniei
Raed Arafat, Foto: Guvernul Romaniei

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că nu intenţionează să se pensioneze, iar în cazul în care ar fi destituit, s-ar găsi oameni care să-i continue munca la DSU, cu o condiţie: să fie lăsaţi de politicieni. „Va trebui găsită persoana care, cu toate piedicile, să împingă lucrurile mai departe şi să găsească soluţii. Să aibă acces la urechile celor care sunt sus. Din fericire, eu am acces”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat a fost întrebat, la Prima TV, ce se întâmplă cu SMURD dacă iese el la pensie sau dacă un prim-ministru îl demite.

„Chestia cu pensia o lăsăm sub semnul întrebării, că n-am de gând să plec. Nu înseamnă că rămân unde sunt, dar am de gând să continui să fac treabă. Eu nu sunt din ăsta care să spun că vreau să mă uit la TV sau că m-am plictisit. Nu m-am plictisit. La pensie nu mă gândesc momentan. Dacă cineva îmi solicită să plec, eu cred că s-ar găsi oameni care să vină să continue, dacă sunt lăsaţi”, a susținut Raed Arafat, citat de News.ro.

El spune că s-ar găsi oameni care să-i continue munca la DSU, cu o condiţie: să fie lăsaţi de politicieni:

  • „Trebuie să fie lăsaţi. Nu e simplu. Eu lucrez foarte bine cu premierul, lucrez foarte bine cu ministrul de Interne, dar efortul ca să schimbi lucrurile în bine este unul titanic.
  • Şi va trebui găsită persoana care, cu toate piedicile, să împingă lucrurile mai departe şi să găsească soluţii. Să aibă acces la urechile celor care sunt sus. Din fericire, eu am acces. Pot să mă duc să vorbesc, să explic, pot să am acest dialog. Dacă e luată o persoană şi pusă pe scaun, după care nu mai e băgată în seamă, iar finanţarea e doar că să funcţioneze sistemul, normal că sistemul va suferi. Noi avem un sistem recunoscut pe plan internaţional, avem un sistem de calitate, dar care suportă îmbunătăţiri.
  • De multe ori, simţi că eşti legat şi nu eşti lăsat să zbori, dar nu neapărat de decidenţii de sus, ci pentru că e foarte multă birocraţie în jurul tău (…).
  • Când ai bani mulţi pentru achiziţii, din start eşti suspicionat a fi hoţ şi trebuie să probezi că nu eşti hoţ. Asta e cea mai mare problemă în România şi asta a descurajat foarte mulţi funcţionari şi foarte multă lume. Noi, pe sistemul de urgenţă, între 2015 şi 2023, suma cheltuită se va apropia de 1 miliard de euro. Dacă cineva prinde pe vreunul din cei care au lucrat că au luat 1 leu, să vină, să-l aresteze, să-l ducă, sănătos să fie!”.

Întrebat dacă Iohannis a vrut să-l destituie: Nu ştiu, nu comentez. Eu ştiu că avem o colaborare excelentă

Şeful DSU a mai spus că are o colaborare excelentă cu preşedintele Klaus Iohannis, care nu i-a reproşat nimic în cei nouă ani de mandat prezidenţial.

Întrebat la Prima TV dacă preşedintele Klaus Iohannis i-a reproşat vreo intervenţie în cei nouă ani de mandat, Arafat a spus: „Nu. Colaborarea a fost foarte bună, inclusiv pe perioada pandemiei”.

În noiembrie 2021, fostul premier Ludovic Orban spunea că preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut să-l demită pe Raed Arafat din fruntea DSU. Întrebat, sâmbătă, dacă ştie despre intenţia preşedintelui, Raed Arafat a negat.

„Asta nu ştiu, nu comentez. E o chestie la care eu n-am fost şi nu pot să comentez. Eu ştiu că am o colaborare excelentă cu dânsul, foarte bună. În ultima perioadă, a făcut un lucru extraordinar pentru protecţia civilă, ducând o scrisoare iniţiată de România, semnată de încă nouă ţări, printre care şi Franţa, la Consiliul European. Are impact deja, pentru că la nivelul Bruxelles-ului ni se cere viziunea pe următorii ani. Dacă erau probleme, nu ajungeam aici. În ultimii doi ani, noi n-am fi putut să plecăm afară cu pompierii dacă dânsul nu era de acord. Colaborarea cu premierii şi cu preşedintele a fost foarte ok pe linie profesională”, a adăugat Raed Arafat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro