Sari direct la conținut

Rafila: Covid a revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi

HotNews.ro
Medic pregatind tratamentul pentru un pacient internat cu COVID-19, Foto: Pascal Bachelet / BSIP / Profimedia Images
Medic pregatind tratamentul pentru un pacient - Foto: Pascal Bachelet / BSIP / Profimedia Images

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat că infectările cu Covid-19 au revenit în România la fel ca în alte ţări, fiind în jur de 2.000 de cazuri pe zi, însă consideră că acest val va mai dura circa o săptămână, două, iar apoi va scădea numărul de cazuri. Ministrul PSD a adăugat că este posibil să apară aglomerări în zone precum Bucureştiul, unde deja s-au aglomerat cele două spitale de boli infecţioase „Matei Balş” şi „Victor Babeş”, însă chiar vineri dimineaţă va avea o întâlnire cu cei de la celelalte spitale de urgenţă din Capitală, pentru a putea fi asigurată spitalizarea în cazul în care prezentările sunt mai numeroase.

„A revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi. Formele nu sunt aşa de grave cum au fost în alte valuri anterioare. De curând am început şi o să terminăm foarte rapid achiziţia unor alte antivirale care sunt disponibile în momentul de faţă pe piaţă. Chiar mâine va fi o şedinţă cu spitalele din Bucureşti să vedem dacă există probleme în ceea ce priveşte spitalizarea pacienţilor. Sunt mulţi dintre oameni care preferă să rămână spitalizaţi câteva zile, chiar dacă tratamentul se poate face ambulatoriu şi noi o să venim în întâmpinarea acestor pacienţi sau a pacienţilor care au comorbidităţi, încât să asigurăm spitalizarea”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat joi la Europa FM dacă a revenit Covid în România, relatează News.ro.

Chestionat dacă se pune problema unei aglomerări a spitalelor, Rafila a răspuns: „În anumite zone este posibil să apară, unde sunt aglomeraţii mari urbane, cum este Bucureştiul”.

„Sunt două spitale de boli infecţioase, după cum bine ştiţi, Balş şi Babeş, s-au aglomerat. O să discutăm şi cu colegii de la celelalte spitale de urgenţă, mâine dimineaţă, încât să putem asigura spitalizarea, dacă cumva prezentările sunt mai numeroase. Opinia mea e că acest val va mai dura circa una, două săptămâni, după care o să înceapă să scadă numărul de cazuri. Această transmisibilitate mai mare a acestui virus sau a variantei actuale duce la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, dar nu numai în România. Repet, peste tot se întâmplă acelaşi lucru”, a completat ministrul Sănătăţii.

Întrebat care este protocolul la infecţia COVID în acest moment, social-democratul a replicat: „Se poate face testare acasă. Se constantă simptomatologia, dacă există; dacă nu există, atunci discutăm de forme inaparente”.

„Poţi să te duci la medicul de familie. Dacă ai o formă care să împiedice activitatea, atunci primeşti concediu medical. Dacă cumva nu mai există restricţii în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor infectate, dar recomandarea utilizării măştii de o persoană care este simptomatică, de exemplu, mai ales atunci când merge în comunitate, merge cu autobuzul, există şi rămâne. Cred că este o chestiune de responsabilitate. Dacă suntem răciţi, atunci să încercăm să nu răspândim infecţia. Este un lucru binecunoscut”, a mai precizat Rafila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro