Sari direct la conținut

Rapelul cu Johnson & Johnson protejează timp de 1-2 luni contra spitalizării după infectarea cu Omicron – studiu sud-african

HotNews.ro
Rapelul cu Johnson & Johnson protejează timp de 1-2 luni contra spitalizării după infectarea cu Omicron – studiu sud-african

Un rapel cu vaccinul contra COVID-19 de la Johnson & Johnson este eficient în proporție de 85% în ceea ce privește protecția împotriva spitalizării din cauza variantei Omicron timp de 1-2 luni după ce a fost administrat, a declarat vineri șefa Consiliului de Cercetare Medicală din Africa de Sud (SAMRC), citat de Reuters.

Glenda Grey a prezentat concluziile unui studiu al SAMRC în cadrul unei ședințe de informare a Ministerului Sănătății din Africa de Sud cu privire la cel de-al patrulea val COVID-19, care a fost determinat de noua variantă.

„Am văzut o eficacitate a vaccinului de 85% și am văzut că acest tip de eficacitate a vaccinului se menține timp de până la două luni”, a spus ea.

Suntem foarte fericiți să raportăm niveluri foarte ridicate de eficacitate a vaccinului împotriva Omicron”, a adăugat Grey.

Studiul a analizat spitalizările lucrătorilor din domeniul sănătății infectați în timpul celui de-al patrulea val și a constatat că rapelul a redus spitalizările cu 63% în primele două săptămâni după vaccin, ajungând la 85% după aceea, timp de una până la două luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro