Raport asupra Presedintelui de tara (de Traian Ungureanu)

Pe scurt, scriu in apararea presedintelui Traian Basescu. Probabil, ati auzit de el. Si-a petrecut vara in circiumi, are obiceiul sa se rasteasca neconstitutional la popor, iese la fumat si se trezeste, singur, pe Podul Maracineni, se tine prea strins de sfatul si silueta Elenei Udrea.

Exista, totusi, un capitol de exprimare romaneasca pe care l-am rezolvat demult. Din pacate, exact acest capitol-capodopera va lipsi din Raportul de Tara. Augustul public parlamentar-european va trece, astfel, pe linga marele secret al vietii noastre publice. E vorba de arta defaimarii. Ea impresoara orice exceptie si o sileste sa respecte media neputintei nationale.

E o aplecare populara, dar si o profesie tehnica, mult intarita si rafinata in ultimii cincisprezece ani, de cind putem conta, din nou, pe opinii si dezbateri exprimate liber.

Au defaimat marunt si necontenit. Inca mai mult: au turnat somnifer in discutia despre binele public si au inlocuit-o cu o sedinta apriga si mediatica de birfe, in care Basescu poate face schimb de locuri cu Andreea Marin. Diferenta e ca potentiala doamna Banica jr.

nu are decit de cistigat din prelungirea acestei obsesii, in vreme ce presedintele distribuit intr-o telenovela e seful unui stat mai mic si mai neatent la ce i se intimpla cu adevarat. Efect final: Romania jr., tara fara probleme mari.

Povestea defaimarii programate a lui Traian Basescu nu e o noutate si nici un cap de linie. Obiceiul e vechi, dar miza e infinit mai mare decit altadata. Publicul romanesc e supus unui curs intens de abandon, indolenta si razgindire de la lucrurile care il privesc.

Sa ne reamintim citeva lucruri, pina nu dispar in suvoiul parfumat si murdar al dezvaluirilor despre biologia lui Basescu: in 2004, cind a devenit presedinte, Basescu a fost ales fiindca a fost recunoscut drept singura varianta la cimentarea in sarcofag PSD a avutiei nationale. Decizia a venit prin vot, greu si strins, semn ca a fost rezultatul unei deliberari, nu o fantasma fara acoperire.

Basescu avea palmares. Era singurul personaj politic nascut in sistem si, in acelasi timp, apt sa se bata cu el. A contrazis cu ceva Traian Basescu aceasta impresie? S-a dezis el, intre timp, de promisiunile care i-au adus puterea? S-a intors presedintele, aparat de functie, la confortul las in care s-au scufundat, rind pe rind, toti reformatorii de o zi ai Romaniei? Sa vedem.

Raportul asupra Presedintelui nu e complicat. Cu conditia si numai cu conditia sa judecam dupa faptele implinite sau neimplinite ale presedintelui, nu dupa reusita ultimei defaimari asezate in cap de ziar. Din acest punct de vedere, Traian Basescu e prima si singura confirmare a ideii apuse, dupa care un sef de stat roman poate impinge tara in directia corecta.

Reforma sistemului de ingrijire a sanatatii ar fi ramas, probabil, subiect de studii si rapoarte, daca n-ar fi pusa in miscare de vocalizele lui Traian Basescu. Interventia autoritatilor in timpul inundatiilor s-a transformat intr-o opera pe jumatate comica, pe jumatate utila. Fara presiunea lui Basescu, am fi ramas cu apele si risul.

Coruptia e bine-mersi, dar Basescu e un contraexemplu, de data asta, personal. Slabiciunea blonda a presedintelui a cazut. Sfintenia nascatoare de coruptie a lui Iliescu si indecizia academica a lui Constantinescu au stat si au devenit putere in stat.

Ideea de politica externa e, inca, schioapa si uda la picioare de apele Marii Negre, dar s-a miscat, chiar asa, mult mai mult decit in anii de coregrafie dupa libret rus si sirb. Serviciile secrete sint acolo unde erau, dar Basescu lasa impresia ca e un dresor abil. Problema condamnarii comunismului s-a pus, in sfirsit, pe fata. Presedintele ezita, dar n-a spus nu.

Raspunsul va veni, probabil, ca atitea alte initiative ale lui Basescu, pe neasteptate si radical.

Dupa zece luni, avem in balanta doua bilanturi. Unul tine direct de performanta unui om politic activ. Nu e un triumf, dar e o directie. Al doilea vine din arta aplicata a defaimarii la romani si e un triumf.