Raport CPS-UB: Ce cred studenții despre starea căminelor Universității din București
Un raport întocmit de Consiliul pentru Probleme Studențești UB în colaborare cu Universitatea din București arată că studenții sunt departe de a fi satisfăcuți de condițiile de cazare oferite de mediul universitar din capitală. În primăvara acestui an, CPS a lansat un chestionar prin care studenții au putut să evalueze condițiile din căminele în care locuiesc.
Chestionarul a fost completat de studenți din toate căminele Universității, excepție făcând căminul Gaudeamus. Raportul precizează că ,,o parte semnificativă a răspunsurilor au vizat aspecte precum: lipsa de igienă, lipsa de dezinsecții, băi murdare și stricate, fum pe holuri, gândaci, calorifere neadecvate, lipsa sălilor de lectură, lipsa bucătăriilor dotate sau a mașinilor de spălat, mobilierul învechit, spațiile de locuit mici, lipsa apei calde și o relație defectuoasă cu administrația căminului.”
Printre problemele reclamate de cei mai mulți dintre studenți se numără existența practicii achiziționării de mașini de spălat din fonduri personale, pătrunderea ilegală în camere a administrației căminului și confiscarea unor obiecte care nu prezintă un pericol social.
Mai mult decât atât, procesul de cazare ridică și el probleme.67,5% dintre studenții intervievați au optat pentru un proces digitalizat de cazare, în vreme ce 58,9% consideră că repartizarea în cămine este făcută prea târziu.
Universitatea din București a început să ia măsuri pentru rezolvarea acestor probleme. Din anul universitar 2018-2019, Comisia Centrală de Cazare va fi funcțională, iar plata cu cardul în cămine devine posibilă.
UB a făcut public planul Planul Operațional al Direcției Cămine-Cantine și Activități Studențești, unde apar lucrările din cămine care au scopul de a adresa corespunzător problemele ridicate de studenți în chestionarele completate în primăvara acestui an.
Raportul poate fi consultat online.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!