Raport devastator al ONU despre crimele de război comise de ruși în Ucraina: Copii și bătrâne violate, execuții prin decapitare, deportări și tortură
ONU a vorbit până în prezent de presupuse crime de război în Ucraina, dar anchetatori ai organizaţiei au confirmat vineri că astfel de atrocităţi chiar au fost comise în această ţară după invazia rusă în februarie, relatează Reuters și Agerpres.
Comisia de anchetă a ONU cu privire la Ucraina a fost lansată în martie de Consiliul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului (UNHRC) pentru a ancheta cazurile de încălcare a drepturilor omului de către trupele ruse.
Consiliul a aprobat în luna mai o noua rezoluţie prin care cerea Comisiei să investigheze în mod specific încălcările grave ale drepturilor omului comise de trupele ruse în regiunile Kiev, Cernigov, Harkov şi Sumî.
În cursul investigaţiilor în cele patru regiuni, comisia a vizitat 27 de oraşe şi sate şi a interogat peste 150 de victime şi martori, a explicat preşedintele acesteia, Erik Mose, în primul raport prezentat verbal în faţa Consiliului.
„Pe baza dovezilor strânse de Comisie, aceasta a ajuns la concluzia că au fost comise crime de război în Ucraina”, a declarat Erik Mose, enumerând bombardamentele ruseşti asupra unor zone civile, numeroase execuţii, tortură şi rele tratamente, precum şi violenţă sexuală.
Armata rusă a executat civili și militari ucraineni
„Am fost frapaţi de numărul mare de execuţii în regiunile pe care le-am vizitat. Comisia investighează în prezent astfel de decese în 16 oraşe şi aşezări. Am primit acuzaţii credibile privind numeroase alte cazuri de execuţii, pe care în prezent le documentăm”, a declarat şeful comisiei respective.
Corpurile descoperite au drept caracteristici comune semne vizibile de execuţii, cum ar fi mâinile legate la spate, plăgi prin împuşcare în cap sau gâturi tăiate. De asemenea, Mose a denunţat bombardamentele ruseşti asupra unor zone civile în Ucraina.
Martori, a indicat el, au furnizat mărturii concordante despre rele tratamente şi tortură, săvârşite în timpul detenţiei lor ilegale. Unele dintre victime au declarat că, după o primă reţinere de către forţele ruse în Ucraina, au fost transferate în Rusia şi deţinute timp de săptămâni în şir în închisori.
„Interlocutorii au descris bătăi, şocuri electrice şi nuditate forţată, precum şi alte tipuri de încălcări în aceste locuri de detenţie”, a subliniat Mose, care atrage atenţia că, după transferul în detenţie în Rusia, unele victime au dispărut.
Anchetatorilor ONU le-au fost raportate de asemenea cazuri de violenţă sexuală. În unele dintre acestea, rudele au fost forţate să asiste în timpul comiterii lor.
Rușii au violat inclusiv copii și bătrâne
În cazurile cercetate de comisie, vârsta victimelor violenţelor sexuale sau pe criterii de gen a variat între patru şi 82 de ani.
Comisia Naţiunilor Unite a documentat de asemenea cazuri în care copii au fost violaţi, torturaţi şi închişi ilegal. „Copii au fost ucişi şi răniţi în atacuri fără discernământ cu arme exploziv”, a spus Mose.
El a menţionat pe scurt că echipa sa s-a ocupat şi de două cazuri de maltratare a unor soldaţi ruşi de către forţele ucrainene.
„Chiar dacă sunt puţine la număr, aceste cazuri continuă să facă obiectul atenţiei noastre”, a spus el.
Urmărește ultimele evoluții din a 212-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.