Sari direct la conținut

Răsturnarea de situație privind acordul de cereale. Rusia anunță că a primit „garanții suficiente” din partea Ucrainei și reia înțelegerea

HotNews.ro
Nava Brave Commander, încărcată cu cereale în portul Pivdenni din Ucraina, Foto: Oleksandr GIMANOV / AFP / Profimedia
Nava Brave Commander, încărcată cu cereale în portul Pivdenni din Ucraina, Foto: Oleksandr GIMANOV / AFP / Profimedia

Rusia a declarat miercuri că își va reînnoi participarea la acordul care permite Ucrainei să exporte cereale prin Marea Neagră, la doar patru zile după ce și-a suspendat rolul în acest acord din cauza atacului ucrainean asupra Flotei rusești din Marea Neagră, relatează Reuters.

Moscova se retrăsese la sfârșitul săptămânii trecute, afirmând că nu poate garanta siguranța navelor civile care traversează Marea Neagră din cauza unui atac cu drone asupra flotei sale de acolo.

„Federația Rusă consideră că garanțiile primite în acest moment par a fi suficiente și reia punerea în aplicare a acordului”, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Răsturnarea de situație vine în urma unei convorbiri telefonice între președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Tayyip Erdogan, care a avut loc marți, și unor conversații repetate între miniștrii apărării ai celor doi șefi de stat.

Moscova s-a răzgândit

Ministerul rus al Apărării a precizat că, datorită implicării Națiunilor Unite și a Turciei, a fost posibil să se obțină garanții scrise din partea Ucrainei că nu va folosi coridorul umanitar și porturile ucrainene pentru a desfășura operațiuni militare împotriva Rusiei.

Moscova afirmase anterior că ar fi riscant și inacceptabil ca navele să continue să navigheze prin coridorul umanitar înființat în iulie în cadrul unui acord negociat de Turcia și ONU.

În ciuda retragerii Rusiei din acordul mediat de ONU, navele au continuat să exporte cereale ucrainene, iar luni a fost transportat un volum record.

Kremlinul „a căzut în capcană”

Analistul politic rus Tatiana Stanovaia a declarat că anunțul de miercuri reprezintă o recunoaștere din partea lui Putin că nu poate bloca transporturile.

„Kremlinul însuși a căzut pur și simplu într-o capcană din care nu a știut cum să iasă”, a spus ea.

„A fost necesar să se retragă și să facă o figură bună (nu foarte reușită) atunci când s-a confruntat cu un joc prost. Adică, Putin, oricât de preocupat ar fi de Ucraina, de misiunea sa istorică și de credința că are dreptate, rămâne un politician moderat de rațional care știe să se retragă dacă este necesar”, a adăugat Tatiana Stanovaia.

VEZI ȘI:

….

Urmărește ultimele evoluții din a 252-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro