Razboaie de tot felul

“Domnule Keanu Reeves, ce inseamna pentru dvstra libertatea?”, l-a intrebat o jurnalista pe actorul american dupa proiectia cu ”The Private Lives of Pippa Lee”. Keanu Reeves a balmajit ceva, ca si cum nu ar fi putut sa spuna in gura mare. Dar la iesirea din Hotelul Hyatt, s-a rupt de bodyguarzi si a trecut in fuga strada pentru a da autografe fanilor infrigurati. Unul dintre putinele gesturi de libertate pe care si le poate permite o vedeta.

Keanu Reeves interpreteaza in filmul Rebeccai Miller, ecranizare a romanului omonim scris tot de ea si publicat si la noi, la Editura Trei, rolul unui mic Dumnezeu. Cel putin asta a sustinut la conferinta de presa Robin Wright Penn, interpreta rolului principal.

“C’mon!!”, a exclamat Keanu Reeves dandu-i un cot colegei sale. Keanu Reeves a fost simpatic si modest, dar a fost mai mult bagat in seama de jurnalisti decat Robin Wright Penn, care face un rol stralucit interpretand o femeie care descopera de-abia la maturitate (ajutata, ce-i drept, de personajul lui Reeves), gustul sinceritatii fata de sine.

Romanul nu m-a dat pe spate acum cateva luni cand l-am citit, dar am descoperit ca Rebecca Miller (care, pentru cine nu stie, este fiica lui Arthur Miller si sotia lui Daniel-Day Lewis) a stiut cum sa treaca fluent de la un plan temporal la altul, reusind o “comedie-drama” extrem de fluida si de rafinata despre relatii, descoperire de sine si eliberare.

Regizoarea scriitoare a reunit o distributie eclatanta – Robin Wright Penn, Alan Arkin, Keanu Reeves, Maria Bello, Julianne Moore, Monica Bellucci – dar filmul sau nu e ca altele – o vitrina cu vedete care sa vanda o poveste subreda-, caci fiecare actor e convingator pe parcela lui.

Filmul a fost prezentat in Selectia Oficiala, dar in afara competitiei. Si, din pacate, s-a suprapus cu vizionarea la “The Countess”, filmul lui Julie Delpy in care joaca si Anamaria Marinca alaturi de Julie Delpy, William Hurt si Daniel Bruhl.

“Es tut mir leid”, filmul Rebeccai Miller m-a prins si n-am mai fost in stare sa ies din sala, nici macar pentru a prinde conferinta de presa la “The Countess”. Reactiile pe care le-am prins pe urma despre film n-au fost, din pacate, stralucite.

In schimb, cred ca sunt singurul jurnalist roman care a reusit sa intre la “Adam Ressurected”, filmul pe care Paul Schrader l-a filmat in Romania, cu Castel Film. Am izbutit sa ma strecor azi la una dintre proiectiile sale din market, destinate cumparatorilor.

Filmul – Holocaustul retrait de un supravietuitor al sau, care incearca sa supravietuiasca vietii de dupa, intr-un sanatoriu din Israel – nu e o capodopera, dar, asa cum am citit pana sa vad filmul, Jeff Goldblum face cel mai bun rol al sau de pana acum – si cel mai consistent.

Foarte bun este si Willem Dafoe in rolul comandantului lagarului unde protagonistul supravietuieste pe post de caine de companie al comandantului, insa intreaga poveste, convingatoare pana la aparitia metaforei om-caine, pierde teren o data ce Adam se imprieteneste in sanatoriu cu un copil care se crede caine. Din pacate, aceasta este si miza filmului.

I-am descoperit pe ecran pe Gabriel Spahiu, Theodor Danetti, Ioana Abur: Coca Bloos era pe generic, dar n-am observat-o pe ecran, s.a., dar cu toate astea, “Adam Ressurected” nu mi s-a parut memorabil, mai ales dupa atatea filme care trateaza despre Holocaust.

De fapt, germanii sunt foarte sensibili la filmele despre Holocaust. Saptamanalul “Der Spiegel” scria de curand ca Paul Schrader, ca si Stephen Daldry (autorul lui “The Reader”) sau Bryan Singer (“Operatiunea Valkyrie”) nu manifesta suficient respect fata de Holocaust.

De partea sa, Paul Schrader a spus la premiera lui “Adam Ressurected” de la Berlin ca filmul sau nu e un film despre Holocaust, si ca el a fost sedus de intalnirea dintre un barbat care a fost odinioara caine si un caine care a fost odata copil.

“E vorba despre vechea problema, ca nu poti face arta pe seama Holocaustului. E un punct de vedere pe care il respect, desi nu sunt de acord cu el”, a spus Paul Schrader.

Pe de alta parte, “Operatiunea Valkyrie” merge foarte bine in salile din Germania, apropiindu-se de un milion de spectatori.

In momentul de fata asistam la un val de filme despre cel de-al doilea razboi mondial. Unul dintre ele este “A Woman in Berlin”, o are ca protagonista pe actrita germana Nina Hoss, si isi plaseaza actiunea in 1945, cand armata sovietica incepe sa brutalizeze civilii germani pentru crimele comise de nazisti.

Revenind la Competitia Oficiala a Berlinalei, trebuie sa mai spun ca azi am vazut si un film despre razboiul din Irak. Ma rog, razboiul era pe fundal. Ben Foster interpreteaza in filmul de debut al lui Oren Moverman rolul ingrat al celui care trebuie sa duca familiilor vestea ca cei dragi au murit pe front.

Luat in Competitia Oficiala mai mult pentru subiect decat pentru valoare, filmul – anti-militarist asumat – are multe momente cand santajul sentimental functioneaza vizibil (e de asteptat sa lacrimam si noi cand vedem reactiile irationale ale celor care afla ca fii sau sotii lor au murit), dar are cateva – putine- momente cand castiga teren.

Din pacate, acestea sunt momente cand mai mult observam ce ar fi putut fi acest film daca ar fi beneficiat de un scenariu mai elegant si de o regie mai sigura. Pentru ca eroul principal, un tanar fara familie care se incarca cu fiecare moarte pe care o anunta si care ajunge sa sufere de sindromul “maica Tereza”, ar fi putut lega o relatie interesanta si cu proaspata vaduva (Samantha Morton), si cu locotenentul aparent rece si grobian interpretat de Woody Harrelson.

Fara legatura cu ce am spus mai sus, azi am aflat ca filmul lui Horatiu Malaele, “Nunta muta”, a fost cumparat si va fi distribuit in Israel si Taiwan. Maine e petrecerea romaneasca, iupiii!