Razboi cu prostii (de Doru Buscu)

Evolutia mintala a romanului are viteze diferite de la un exemplar la altul. Vorbim despre o cursa cu obstacol biologic, in care alergatorii au si optiunea LA PAS. La finis, inteligenta dobindita are un destin democratic: au dreptate cei multi.

„Bucsule, iti dau si eu cat iti da vantu plus un scuipat pe fata aia de animal urat nevertebrat!“ spune unul din raspunsurile la editorialul meu, „Jurnalistii lui Basescu“. E un raspuns important pentru stiinta, fiindca face dovada ca, atunci cind nu se pierde in mul-time, omul cavernelor posteaza pe net.

Multumesc pe aceasta cale tehnologiei care s-a interpus intre mine si raget, aparindu-ma de scuipat. Sper ca IT-ul va avea si pe mai departe imaginatia necesara pentru a tine australopitecii in fata ecranului.

In esenta lui, strigatul nu e nou. El se inscrie, la rigoare, intr-o galerie clasica, inaugurata in anii ‘90. De la „Noi muncim, nu gindim!“, la „IMGB face ordine!“, de la „Moarte intelectualilor!“ la „Va multumim, dragi mineri!“, violenta injectata in vorbe a masurat standardul global de inapoiere mintala.

La adapostul grupurilor mari, acolo unde abjectia scapa nepedepsita, un intreg alai de pitici si-a razbunat ratarile. Aici au crescut arhanghelii intolerantei, indivizi fara nume si chip, dar cu mari provizii de venin facute in copilarie. La lumina zilei, unde incepe teritoriul fricii, nimeni nu paseste. In schimb, in corul paramilitar ai numai avantaje: scuipi si scapi.

Principiul flegmei creste in confortul intunericului, nervos, dar pregatit de fuga. Acum lasitatea e resursa, disproportia – consemn. Nu, nu avem de-a face cu furia si cu brutalitatea, ci cu ceva mult mai periculos. Ne apropiem de locul de nastere al destinului intirziat. Bine ati venit la banca de sperma a prostiei!

In acest scop, exista o majoritate care incetineste mersul lucrurilor, un corp public inertial, care reactioneaza cu intirziere la noutatea politica. Dupa cum faptele urmeaza sa o dovedeasca mai tirziu, grupul prostilor agresivi greseste intotdeauna. Istoria ii ia mereu in calcul cind isi propune sa amine etape si, multumita lor, face pauze decenii intregi.

Inapoierea le datoreaza mult, aproape totul, dar semnatura lor are vizibilitate maxima pe violenta interna. Si fiindca dominatia prostiei se contruieste prin conflict, tagma e mai mereu ocupata cu persecutia minoritatii. Cei putini, cei care au dreptate prea devreme, sint vinati cu pumnul, haituiti cu bita sau injurati de mama, dupa cum o cere realitatea istorica a momentului.

In ianuarie si februarie ‘90, minoritatea barbosilor din zona Arhitecturii a fost contrazisa de muncitori cu ranga. Patru luni mai tirziu, in iunie, cintecele din Piata au fost secerate de mineri cu tirnacopul.

Iar cind sediile partidelor istorice erau devastate, prostia violenta trecea in revista, in gitlejul unor tonti, propozitii suprarealiste: „Au gasit dolari falsi la Ratiu si Cimpeanu!“ Acesta a fost inceputul, fiindca razboiul cu prostii nu s-a incheiat. El s-a mutat, doar, in presa si la cabinele de vot.

Iar ostilitatile parcurg acelasi tipic: cei putini propun, iar cei multi dezlantuie insulta. Dupa un timp care nu mai foloseste nimanui, dreptatea celor injurati devine fapt. Prostii se repliaza atunci pe evidenta si iau in posesie, fara sa clipeasca, noul adevar. E o colectivizare fara despagubiri acordate, o tradare zoologica, fara invataminte si remuscari.

Avem in fata o criza statistica de caracter, care a facut posibile cele mai comice anomalii. Anuarele ticalosiei involuntare consemneaza treceri masive de la „Iliescu apare, soarele rasare“ la „Numai impreuna putem reusi“ sau de la „Sa recladim impreuna speranta“, inapoi la „Sa schimbam schimbarea“ si „Alaturi de oameni, impreuna cu ei“.

La intervale mai mici de un cincinal, Iliescu a devenit Ilici, Constantinescu – Tap si, sa nu se mire nimeni daca, in pronuntia majoritatii, Marinarul va ajunge, ziceti dumneavoastra cum.

Sa fim intelesi: chiar daca incetinesc dramatic progresul, aceste lepadari usuratice sint scrise in Declaratia de Independenta Personala si Bunul Plac Colectiv. Atit ca, de fiecare data cind cineva le-a numit anticipat, stupid people a trecut la represalii.

Nu pot abandona tema prostiei agresive fara sa remarc, in „Ziua“, atacul murdar la adresa lui Gabriel Liiceanu. Ziarul ai carui director si redactor-sef sint fosti colaboratori ai Securitatii, revarsa asupra unui grup de intelectuali un val de furie timpa, nascuta din impreunarea grosolaniei cu petlitele si violenta anilor ‘90.

De vreme ce a urcat si in redactii, stupiditatea pare ca sufera de metempsihoza. Iar razboiul cu prostii e, iata, nemuritor.