Sari direct la conținut

Războiul din Ucraina ar putea împiedica exportul de grâu / Țara are rezerve de cereale doar pentru un an

HotNews.ro
Recoltă de grâu din Zaporojie (Ucraina), în anul 2020, Foto: Ukrinform / Avalon / Profimedia
Recoltă de grâu din Zaporojie (Ucraina), în anul 2020, Foto: Ukrinform / Avalon / Profimedia

Ucraina ar putea să nu producă suficiente recolte pentru a exporta dacă campaniile de semănat din acest an sunt perturbate de invazia Rusiei, a declarat sâmbătă, consilierul prezidențial Oleh Ustenko, într-un interviu televizat, relatează Reuters.

„Ucraina are suficiente rezerve de cereale și alimente pentru a supraviețui un an, dar dacă războiul va continua… (Ucraina) nu va putea exporta cereale în lume și vor fi probleme”, a spus el, adăugând că Ucraina este al cincilea cel mai mare exportator de grâu din lume.

Anterior, ministrul adjunct al agriculturii, Taras Dzoba, a spus că țara va avea suficientă pâine anul acesta.

„În ceea ce privește noua recoltă – culturile de iarnă sunt într-adevăr în stare bună în întreaga țară. Și, în ciuda dificultăților în care trebuie să se desfășoare lucrările de câmp, Ucraina va avea pâine”, a declarat Dzoba într-un comunicat.

Ucraina se numără printre principalii producători și exportatori de cereale din lume, iar analiștii ucraineni au estimat că recolta de cereale din 2022 ar putea scădea brusc din cauza invaziei rusești în Ucraina, care a provocat o reducere a suprafețelor de însămânțare.

Firma de consultanță agricolă APK-Inform a transmis săptămâna aceasta că suprafața însămânțată cu culturile de cereale de primăvară din Ucraina pentru anul 2022 ar putea scădea cu 39%, până la 4,7 milioane de hectare, din cauza invaziei militare a Rusiei.

Țara, care a recoltat o cantitate record de 86 de milioane de tone de cereale în 2021, a semănat anul trecut 7,7 milioane de hectare de cereale de primăvară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro