Sari direct la conținut

Războiul din Ucraina împinge inflația din SUA la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani

HotNews.ro

Inflația a continuat să crească în februarie în Statele Unite, iar acum este la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani, creșterea prețului benzinei din cauza războiului din Ucraina adăugând la problemele persistente de aprovizionare, o bătaie de cap suplimentară pentru Casa Albă, scrie AFP.

Inflația a crescut în februarie la 7,9% pe parcursul unui an, potrivit indicelui prețurilor de consum (IPC) publicat joi de Departamentul Muncii. Aceasta este cea mai mare creștere anuală de preț din ianuarie 1982.

Joe Biden a subliniat impactul consecințelor războiului din Ucraina, subliniind că „familiile (americane) încep să simtă efectele creșterii prețurilor lui Putin”.

„Creșterea prețurilor la gaz și energie a contribuit major la inflație în această lună, deoarece piețele au reacționat la acțiunile agresive ale lui Putin”, a spus președintele SUA într-un comunicat.

Într-adevăr, inflația s-a accelerat și în luna februarie, prețurile crescând cu 0,8% față de 0,6% luna precedentă. Și aproape o treime din această creștere se datorează creșterii prețurilor la benzină, care au urcat cu 6,6% față de ianuarie.

Statele Unite sunt cel mai mare producător de petrol, înaintea Rusiei: „chiar dacă nu cumpărăm mult de la ei, prețurile petrolului sunt stabilite în funcție de cererea și oferta globală”, explică Diane Swonk, economist șef la Grant Thornton.

Și prețurile la benzină ar trebui să continue să crească în martie, prețul pe baril a ajuns aproape de recordul din 2008.

Joe Biden a anunțat marți un embargo asupra importurilor americane de petrol și gaze rusești, iar ministrul american al Energiei, Jennifer Granholm, a cerut miercuri companiilor petroliere din țară să producă mai mult petrol pentru a reduce deficitul din piața și, prin urmare, costurile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro