Sari direct la conținut

Războiul s-a întors în Lalibela, „a 8-a minune a lumii”, după mai puțin de doi ani de liniște

HotNews.ro
Biserica din Lalibela, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia
Biserica din Lalibela, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Lupte armate au izbucnit miercuri între armata etiopiană și o grupare insurgentă regională în Lalibela, un oraș din perioada medievală considerat sfânt de creștinii ortodocși din Etiopia, relatează Reuters, citând relatările mai multor localnici.

Fano, o miliție apărută în regiunea Amhara din nordul Etiopiei, se luptă cu armata guvernamentală de la sfârșitul lunii iulie.

Deși miliția nu pare să aibă o structură de comandă formală, ea a reușit în luna august să preia timp de câteva zile controlul asupra orașului Lalibela, faimos pentru bisericile sale săpate în stâncă, și asupra Gondar, al doilea oraș ca mărime din regiunea Amhara.

Forțele insurgente au fost respinse în cele din urmă de armată.

Reuters notează că luptele în timpul cărora deja și-au pierdut viața sute de persoane reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității cu care se confruntă premierul Abiy Ahmed de la încheierea insurgenței etnicilor Tigray în urmă cu un an.

Rebelii Tigray reușiseră la rândul lor să captureze Lalibela, oraș supranumit „a 8-a minune a lumii” datorită bisericilor de aici, în august 2021. Orașul a fost în cele din urmă recucerit de armata etiopiană în luna decembrie a anului respectiv.

Abiy, laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 2019, a șocat opinia publică internațională prin brutalitatea pe care a arătat-o în timpul conflictului respectiv.

Lupte în toate părțile orașului sfânt Lalibela

Acum, un locuitor al Lalibela a declarat pentru Reuters la telefon că „luptele au izbucnit în urmă cu o oră și mă ascund în casa mea”.

Un diacon al uneia dintre cele 11 biserici din Lalibela, care datează din secolele XII-XII și sunt un loc de pelerinaj pentru creștinii copți, a spus la rândul său că luptele au izbucnit în jurul orei 8 dimineața „în toate părțile orașului”.

El a spus de asemenea că un adăpost metalic construit pentru a proteja una dintre biserici a fost lovit de 3 ori de focuri de armă. „Folosesc tot felul de arme. Pot simți vibrațiile”, a spus acesta.

Legesse Tulu, un purtător de cuvânt al guvernului lui Abiy, a disputat însă relatările, afirmând că orașul și împrejurimile sale sunt „pașnice”.

Militarii Fano au luptat de partea forțelor guvernamentale în timpul războiului civil din Tigray însă relațiile acestora cu Abiy s-au destrămat din cauza unor dispute teritoriale privind regiunea. Acestea au refuzat de asemenea să fie integrate în poliție și armata regulată, cum ceruse guvernul după încheierea armistițiului cu rebelii Tigray.

Incluse de UNESCO pe lista sa a Locurilor din Patrimoniul Mondial în 1978, bisericile din Lalibela au fost sculptate în piatră pentru a crea un „Nou Ierusalim” în Etiopia după ce cuceririle musulmane au oprit pelerinajele către Țara Sfântă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro