Sari direct la conținut

Reacția lui Zelenski după ce Trump a cerut oprirea imediată a războiului: „Îl cunoaștem foarte bine pe Putin”

HotNews.ro
Reacția lui Zelenski după ce Trump a cerut oprirea imediată a războiului: „Îl cunoaștem foarte bine pe Putin”
Volodimir Zelenski. Foto: Ukraine Presidency / Shutterstock Editorial / Profimedia

Războiul nu se poate termina „doar cu o bucată de hârtie și câteva semnături”, a transmis Volodimir Zelenski la câteva ore după ce Donald Trump a cerut o „încetare imediată” a luptelor din Ucraina.

Reacția sa vine după ce președintele ales al SUA a cerut pe rețeaua sa, Truth Social, o „încetare imediată a luptelor” și negocieri pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, afirmând că sute de mii de oameni au murit „în mod ridicol”.

„O încetare a focului fără garanții poate fi inversată în orice moment, așa cum Putin a mai făcut-o deja. Pentru a ne asigura că ucrainenii nu mai suferă pierderi, trebuie să garantăm stabilitatea păcii și să nu închidem ochii la ocupație”, a scris președintele ucrainean pe rețeaua socială X.

”Îl cunoaștem foarte bine pe Putin – este dependent de război. Și-a început cariera cu un război brutal împotriva Ceceniei și a alimentat constant alte războaie. El poate fi oprit doar prin forță – forța liderilor mondiali care pot deveni lideri ai păcii. Contăm pe America și pe întreaga lume pentru a ajuta la oprirea lui Putin. Singurele lucruri de care se teme sunt America și unitatea globală”, a continuat el.

„Tocmai despre o astfel de pace prin forță discutăm cu toți partenerii noștri, precum și despre măsurile și garanțiile necesare pentru oamenii și statul atacat de Rusia. Războiul nu poate fi fără sfârșit – doar pacea trebuie să fie permanentă și solidă”, a mai spus Zelenski.

De asemenea, după ce Trump a afirmat că Ucraina a pierdut „în mod ridicol” 400.000 de soldați și „mult mai mulți civili”, iar „600.000 de soldați ruși sunt răniți sau morți, președintele ucrainean a avansat alte cifre.

Ucraina a pierdut, de la începutul războiului și până acum, 43.000 de soldați uciși în acțiune pe câmpul de luptă, a spus Zelenski duminică. ”De asemenea, au fost 370.000 de cazuri de acordare de asistență medicală celor răniți”, a adăugat el.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro