Ce spune Secret Service după ce Iranul a anunțat o recompensă de 10.000.000 de dolari pentru uciderea fiului cel mic al lui Trump
Secret Service a anunțat că are cunoștință de videoclipul difuzat de postul public de televiziune din Iran, care a susținut că mișcările lui Barron Trump sunt „urmărite atent” și a evocat o recompensă de 10 milioane de dolari pe capul acestuia, potrivit CNN.
Mass-media de stat din Iran a difuzat în repetate rânduri conținuturi cu amenințări directe la viața președintelui Trump și a familiei sale, în urma asasinării fostului său Lider Suprem, ayatollahul Ali Khamenei, la începutul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, din luna februarie.
Deși au existat și amenințări la Prima Doamnă Melania Trump, este prima dată când fiul lor, Barron, în vârstă de 20 de ani, este vizat în mod public.
„Serviciul Secret al SUA are cunoștință de videoclip și investighează orice element care poate fi perceput ca o amenințare la adresa persoanelor aflate sub protecția noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Secret Service, Nate Herring, pentru CNN.
„Din motive de securitate operațională, nu discutăm aspecte legate de informațiile de protecție”, a adăugat acesta.
Cum a fost amenințat Barron Trump
Videoclipul, de aproape trei minute, începe cu un text afișat pe ecran în limba engleză: „Unde să-l omorâm pe Barron Trump?!”, și prezintă imagini editate care pretind că arată locurile în care fiul lui Trump își petrece timpul în public, inclusiv la Trump Tower din New York.
Spre finalul videoclipului, se susține că oamenii „așteaptă cu nerăbdare să primească recompensa noastră de 10 milioane de dolari”.
Videoclipul a fost difuzat în weekend de postul de televiziune iranian IRIB, un post de presă de stat considerat a fi aliniat cu aripa radicală a regimului iranian. Directorul postului de televiziune este numit direct de către liderul suprem al Iranului.
O sursă din cadrul forțelor de ordine federale a declarat pentru CNN că videoclipul face parte dintr-o campanie de materiale video difuzate de Iran și care îi vizează pe membrii familiei Trump, precum și pe președinte. Unele dintre aceste videoclipuri au inclus informații despre deplasările acestora și sugestii privind uciderea membrilor familiei președintelui.
Sursa CNN a precizat că operațiunile de protecție sunt modificate și ajustate în mod constant pe baza unei serii de informații de securitate provenite de la Secret Secret, de la alte agenții, de la poliție și din alte țări.