Recomandările MAE pentru românii din Irlanda de Nord. Care au fost demersurile făcute pe lângă autoritățile britanice

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o serie de recomandări pentru românii aflați în Irlanda de Nord astfel încât să evite să cadă victime ale violențelor de stradă ce au cuprins această regiune în ultimele zile. Totodată, MAE detaliază demersurile făcute pe lângă autoritățile britanice.
„Cetățenii români din Irlanda de Nord sunt rugați să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite zonele în care au loc demonstrații sau în care circulația este restricționată. Orice persoană care se află în pericol trebuie să apeleze numărul de urgență 999 sau 112”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.
De asemenea, este indicat modul în care pot fi semnalate autorităților incidente violente în zonă, existând inclusiv posibilitatea unor apeluri sub protecția anonimatului.
„Persoanele care au informații despre incidente violente și doresc să le transmită poliției pot apela numărul 101 sau pot face un raport online la www.psni.police.uk/report. De asemenea, pentru raportări sub protecția anonimatului este disponibil numărul Crime Stoppers – 0800 555 111 sau website-ul www.crimestoppers-uk.org”, precizează sursa citată.
Demersuri pe lângă guvernul britanic
Cetățenii români care au nevoie de asistență consulară pot apela numărul de telefon pentru situații de urgență al Consulatului General din Edinburgh – 00447951858445.
Totodată, MAE informeză că ambasada de la Londra și consulatul general de la Edinburgh au făcut demersuri pentru clarificarea situației cetățenilor români afectați de incidentele din Ballymena și stabilirea unui dialog cu autoritățile, în vederea sancționării celor vinovați și a luării măsurilor necesare asigurării protecției cetățenilor români.
Ambasadorul român la Londra a avut o discuție telefonică cu Hilary Benn, ministrul pentru Irlanda de Nord din guvernul de la Londra.
„Cu privire la marja de acțiune/intervenție a misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare într-un astfel de context, reamintim prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare, cât și pe cele ale Legii nr. 62 din 2019 privind acordarea de asistență și protecție consulară cu respectarea normelor de drept internațional și a reglementărilor interne ale statelor de reședință. O misiune diplomatică și/sau un oficiu consular nu poate să se substituie în vreun fel autorităților statului de reședință”, se mai spune în comunicatul MAE.
Violențe în Ballymena
Violențele din Ballymena au izbucnit după ce doi adolescenți români au fost acuzați de tentativă de viol. De atunci, au avut loc mai multe incendieri. Inclusiv casa în care locuiau adolescenții, alături de părinții lor, a fost incendiată.
Tulburările din orașul nord-irlandez Ballymena au stârnit atât frică, cât și revoltă în rândul comunității românești din această localitate cu aproximativ 30.000 de oameni. O româncă de 38 de ani care trăiește în Ballymena de 9 ani a povestit într-un articol publicat miercuri de HotNews care este atmosfera din orașul unde românii muncesc în abatoare sau în fabrica de autobuze.
Pe grupul de Facebook „Români în Ballymena”, care are 3.300 de membri, oamenii povestesc că se tem pentru viața lor. Alții pretind că ar trebui să fie făcută distincția între români și romi. În timp ce românii sunt ținta unor atacuri rasiste din partea nord-irlandezilor, ei lansează, la rândul lor, atacuri rasiste, la adresa romilor.
Violențe au continuat miercuri seară în diferite părți ale Irlandei de Nord pentru a treia noapte consecutivă, dar tulburările din principalul focar de conflict, Ballymena, au fost de o amploare semnificativ mai redusă. Cu o zi înainte, sute de protestatari mascați au atacat forțe de poliție și au incendiat case și mașini în Ballymena, un oraș cu 30.000 de locuitori situat la 45 de kilometri de Belfast, în incidente calificate de poliție drept „violențe rasiale”.