Sari direct la conținut

Record de longevitate pentru un pacient care a suferit un transplant de cord: Cazul „Olandezului Zburător”, căruia în 1984 i s-a spus că mai are doar șase luni de trăit

HotNews.ro
Monitoarele dintr-o sală de operație unde se efectuează un transplant de cord, Foto: Marco Herrndorff | Dreamstime.com
Monitoarele dintr-o sală de operație unde se efectuează un transplant de cord, Foto: Marco Herrndorff | Dreamstime.com

La patru decenii după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă gravă și i se dăduseră doar șase luni de trăit, Bert Janssen a stabilit un record mondial Guinness drept pacientul care a supraviețuit cel mai mult după un transplant de inimă, scrie Reuters.

„Vreau să fiu un exemplu pentru oameni”, a declarat olandezul, care avea 17 ani când a fost diagnosticat cu cardiomiopatie, o boală a mușchiului cardiac care face ca inima să pompeze cu dificultate sângele în corp.

El spune că este dovada vie a faptului că este posibil să trăiești mult timp cu un transplant de inimă.

În 1984, Olanda nu efectuase încă niciun transplant de inimă, așa că medicul cardiolog Albert Mattart l-a trimis pe adolescent la Spitalul Harefield din Anglia. Janssen a fost supus unei operații de transplant în luna iunie a aceluiași an, după ce o inimă a devenit disponibilă în urma unui tragic accident de mașină în care au murit doi tineri.

Operația salvatoare a fost efectuată de Magdi Yacoub, un deschizător de drumuri în materie de transplanturi. „Consider acea zi mai importantă decât ziua mea de naștere”, a declarat Janssen, care are acum 57 de ani, este căsătorit, are doi fii și este un pilot pasionat de planorism, fiind poreclit de presă The Flying Dutchman (Olandezul Zburător).

Deși este în formă și sănătos, medicamentele pentru inimă îi provoacă efecte secundare și în ultimii ani a trebuit să o lase mai ușor. „Încă fac mai mult sau mai puțin ceea ce vreau (dar) într-un ritm diferit”, a spus el.

Speranța medie de viață pentru pacienții cardiaci după un transplant este de 16 ani, potrivit cardiologului actual al lui Janssen, Casper Eurlings.

Guinness World Records a recunoscut oficial reușita lui Janssen de a trăi 39 de ani și 100 de zile după efectuarea transplantului. Recordul anterior era de 34 de ani și 359 de zile, stabilit de canadianul Harold Sokyrka în 2021, potrivit Guinness.

Pacienții transplantați „trebuie să mențină un stil de viață sănătos și să fie activi. Este ceea ce a făcut domnul Janssen”, a declarat Earlings.

Yacoub i-a mulțumit lui Janssen pentru realizările sale și pentru dedicarea sa față de sănătate în general. „Dar, de fapt, eu sunt cel care ar trebui să-i mulțumesc”, a spus Janssen.

foto articol: ©Marco Herrndorff|Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro