Sari direct la conținut

Record de nașteri în iulie și august în București, după ce în 2020 în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Spitalul Clinic Filantropia București – cea mai mare maternitate din Capitală – a anunțat că în lunile iulie și august în unitatea medicală au fost 548, respectiv 510 nașteri, număr record pentru spitalele sau secțiile de obstetrică-ginecologie din Capitală. Aceasta, după ce în 2020, anul pandemiei, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani.

„În lunile iulie și august, în Spitalul Clinic Filantropia au avut loc 548 și respectiv 510 nașteri, un număr record pentru noi, dar și pentru spitalele sau secțiile de obstetrică -ginecologie din București”, au anunțat miercuri, pe Facebook, reprezentanții unității medicale.

Potrivit managerului interimar al Spitalului Filantropia, dr. Nicolae Gică, femeile care au născut în Spitalul Filantropia în aceste luni sunt majoritar tinere, cele mai multe dintre ele fiind la prima naștere.

De la începutul anului, numărul nașterilor a crescut de la o lună la alta, ceea ce s-a reflectat și în numărul record de nașteri din această perioadă la Spitalul Filantropia, mai spun reprezentanții unității medicale.

Anul trecut, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani. Cei mai puțini copii s-au născut în Tulcea (puțin peste 1500), iar cei mai mulți în București, arată datele transmise în februarie de Institutul Național de Statistică la solicitarea HotNews.ro. Dacă luăm în calcul populația feminină fertilă (cea cu vârsta de 15-49 de ani), județul cu cea mai mică pondere a mămicilor a fost în 2020 Caraș-Severin, unde puțin peste 3% din populația feminină fertilă a adus pe lume un nou-născut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro