Sari direct la conținut

Record de ţări participante la "Sea Breeze 2021", exerciţiu militar organizat în Ucraina

HotNews.ro
Exercitiu NATO in Marea Neagra, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Exercitiu NATO in Marea Neagra, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Exerciţiul militar multinaţional „Sea Breeze 2021”, organizat în Ucraina, se va desfăşura cu un număr record de țări participante – anunţă pe Twitter Ambasada SUA la Kiev, precizând că este vorba despre 32 de state de pe şase continente. Flota a 6-a Americană și-a anunțat deja oficial participarea la exercițiul „Sea Breeze 2021”, care va începe săptămâna viitoare în regiunea Mării Negre, potrivit Rador.

„Sea Breeze 2021” va reuni 5.000 de militari, 32 de nave, 40 de avioane și 18 echipe de operațiuni speciale și scufundări. Exercițiile vor avea loc în partea de nord-vest a Mării Negre și în regiunile ucrainene Mikolaiv, Herson şi Odesa.

Obiectivul organizării „Sea Breeze 2021” este de a crește nivelul de compatibilitate între forțele navale ucrainene și americane și statele partenere din NATO, realizând, în același timp, sarcini comune pentru promovarea siguranței navigației civile în regiunea Mării Negre, cu implicarea componentelor maritime, aeriene, de coastă și de scufundare.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro