Sari direct la conținut

Rectificare bugetară şi proiectul privind realizarea Spitalului Metropolitan, pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri

HotNews.ro
Rectificare bugetară şi proiectul privind realizarea Spitalului Metropolitan, pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri

Consilierii municipali se întrunesc în şedinţă miercuri, pe ordinea de zi figurând 81 de proiecte care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea Spitalului Metropolitan, o rectificare bugetară, dar şi solicitarea de acordare a 1,5% din PIB pentru bugetul Capitalei, potrivit Agerpres.

– CGMB ar putea aproba indicatorii tehnico-economici pentru realizarea, în Şoseaua Pipera nr. 55, 63 – 65, a Spitalului Metropolitan, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 4,7 miliarde de lei cu TVA. Durata de realizare este estimată la 60 de luni. Spitalul va avea 750 de paturi pentru spitalizare continuă, 107 paturi pentru spitalizare de zi, 93 posturi de tratament, 113 paturi ATI. De asemenea, se va construi un turn de cel mult 60 de metri înălţime, cu funcţiuni de spaţii administrative şi hotel, care va fi prevăzut şi cu un heliport;

– CGMB va dezbate şi un proiect pentru reabilitarea a 105,9 kilometri de reţea de termoficare. Proiectul, care include 25 de obiective, urmează să fie depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, având o valoare totală de 1.572.631.844 lei inclusiv TVA. Municipalitatea va cofinanţa proiectul cu 26.468.783 lei din cheltuielile eligibile ale proiectului, cât şi cheltuielile neeligibile, reprezentând TVA, în valoare de 249.192.658 lei;

– Consilierii vor analiza şi un proiect referitor la planul anual de evoluţie a tarifelor energiei termice pentru perioada 2020-2044. Tarifele ar urma să înregistreze o creştere medie anuală de 7% pentru populaţie până în anul 2030, ulterior această creştere fiind de aproximativ 2% anual. Pentru consumatorii non-casnici tariful plătit depinde de tipul de sistem la care sunt racordaţi. Astfel, tariful plătit pentru utilizatorii conectaţi la sistemul de transport este în prezent de 70,04 Euro/Gcal, după care ar urma o creştere medie anuală de 2%. Tariful estimat pentru consumatorii non-casnici conectaţi la sistemul de distribuţie este de 77,79 Euro/Gcal în anul 2020, după care ar urma o creştere medie anuală de 2% pentru întreg intervalul de prognoză. În proiect se menţionează că preţul care va fi plătit de populaţie este hotărât de Consiliul General iar pentru asigurarea suportabilităţii preţului pentru gospodăriile cu venit minim pot fi acordate ajutoare de încălzire, atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local;

– Parcul Unirii şi-ar putea schimba denumirea în Parcul Teoctist Patriarhul, conform unui proiect de hotărâre care ar urma să figureze pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei, a anunţat consilierul municipal USR Octavian Berceanu;

– Consilierii municipali urmează să dezbată un proiect de hotărâre care propune transmiterea Centurii Capitalei din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului General. Transmiterea se va realiza împreună cu fondurile aferente pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de dezvoltare, prevede proiectul;

– Autobuzele şcolare ar putea fi introduse la şcolile „Pia Brătianu” şi Herăstrău (din Sectorul 1) şi Sfântul Andrei, Numărul 279 şi Colegiul Naţional „Elena Cuza” (din Sectorul 6). Pentru şcolile din Sectorul 1 sunt propuse câte trei trasee, iar pentru cele din Sectorul 6 câte două trasee, fiecare unitate urmând să beneficieze de un număr de autobuze cuprins între 2 şi 5. Costul lunar estimat al acestui proiect este de 106.222 lei;

– Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să fie conferit unor personalităţi din domeniul medical, cultural, militar, printre care se numără Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Ştefania Rareş, Alexandru Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru şi prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel. De asemenea, consilierii municipali ALDE propun acordarea acestei distincţii veteranului de război Emil Veţeleanu, în vârstă de 101 ani, după ce acesta a fost „aproape complet ignorat” de către participanţii la manifestările organizate pe 1 Decembrie la Statuia Libertăţii din Vâlcea;

– Bugetul destinat Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va fi diminuat cu 69,6 milioane lei, dintre care 49,7 milioane lei reprezintă bani pentru lăcaşuri de cult. De asemenea, banii destinaţi finalizării staţiei de epurare Glina, reabilitării principalelor colectoare de canalizare şi canalului colector Dâmboviţa (caseta) se reduc cu 64,7 milioane lei, ajungând la 103 milioane lei. La capitolul Energie termică, este prevăzut un plus de 22,7 milioane lei, reprezentând participarea la capitalul social al societăţilor comerciale (Termoenergetica). În ceea ce priveşte subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la transportul în comun sunt prevăzute suplimentări de 102 milioane lei (ajungând la un total de 1,102 miliarde lei);

– Toţi operatorii de taxi vor avea obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant, conform unui alt proiect de hotărâre. Pentru nerespectarea obligaţiei de prevăd sancţiuni cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei;

– CGMB ar putea solicita Guvernului 1,5% din PIB pentru bugetul Capitalei, pe motiv că resursele ce i-au fost alocate sunt „insuficiente pentru a asigura o dezvoltare urbană conform angajamentelor luate”. În documentele ataşate proiectului se menţionează că Bucureştiul a contribuit anul trecut cu cel puţin 25% din PIB la nivel naţional, potrivit datelor publicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză;

– Realizarea unui monument dedicat câinilor de serviciu, denumit „Max, câinele erou”, care să fie amplasat în Parcul Regele Mihai I al României, zona Expoflora, este prevăzută de un proiect iniţiat de consilierii municipali ALDE Tudor-Tim Ionescu şi Claudiu Daniel Catană;

– Consiliul General ar putea solicita trecerea Pădurii Parc Băneasa (parcelele 8, 11 şi 14 din Unitatea de Producţie UP II Băneasa) din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al municipiului Bucureşti, în vederea reamenajării şi păstrării destinaţiei de pădure-parc;

– Taxa specială pentru promovarea turistică a Capitalei pentru anul 2020 se va calcula prin aplicarea cotei de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA, conform altei propuneri de pe ordinea de zi;

– Consiliul Local al Sectorului 3 şi Administraţia Străzilor ar putea fi împuternicite să încheie un protocol de asociere, în vederea realizării lucrărilor de interes public local referitoare la modernizarea, reconfigurarea, întreţinerea şi amenajarea/reamenajarea spaţiilor publice situate pe reţeaua stradală principală din sector. Protocolul prevede că CL Sector 3 va identifica lucrările de interes public, solicitând acordul prealabil Administraţiei Străzilor, care îl va emite în termen de cinci zile lucrătoare. Dacă nu se emite acordul prealabil în termen de cinci zile sau nu se motivează refuzul emiterii, acordul prealabil se consideră emis, în mod tacit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro