Redeschiderea centralelor pe cărbune: cum ne vând politicienii un „trabant din anii ’80” pe post de salvator. Motivul: „Sunt preferate pentru sinecurile clasei politice”, explică o specialistă

„Dumneavoastră v-ați mai întoarce la pager?”

– Dar România chiar a produs cărbune și a produs curent electric pe bază de cărbuni.
– La fel ca toată Europa. Dar dumneavoastră v-ați mai întoarce la pagerul din anii ’90, 2000? Cel mai probabil aveți un smartphone. 

Așa și noi și toată Europa. Nu mai ne putem permite să ne întoarcem la o tehnologie învechită. Dar chiar și cu cele mai bune tehnologii existente, noi nu putem să asigurăm o producție de cărbune, la nivel global mă refer, cu limite de emisii rezonabile.

Orice megawat pe cărbune care intră în mixul energetic nu face decât să accelereze acele schimbări climatice de care vorbeam mai devreme și să intrăm într-un cerc vicios de a ne faulta singuri celelalte surse de energie.

„Avem 1600 de megawați instalați pe cărbune și vara asta n-am dat mai mult de 800-900 de megawați”

– S-a invocat situația de urgență.
– Haideți să ne uităm un pic pe cifre. Noi, în momentul de față, mai avem undeva la 1600 de megawați instalați pe cărbune. Unele dintre aceste grupuri sunt în conservare, adică n-au fost dezafectate. 

Ar fi urmat să menținem 1000 megawați până cel puțin în 2032, iar noi dacă ne uităm chiar și în cele mai negre zile din vara aceasta, când a fost consum ridicat, cărbunele n-a intrat niciodată în mixul energetic cu mai mult de 800-900 de megawați.

„Centralele pe cărbune produc energie la un preț foarte ridicat”

– Ce înseamnă procentual?
– Undeva, am livrat 60-70% din cât mai e instalat. De ce? Pentru că restul, chiar capacitatea instalată – deci nu cea scoasă din uz, pe care acum Parlamentul vrea s-o aducă înapoi, nu mai face față exigențelor, din punct de vedere tehnic și comercial. 

Traderul când vine să cumpere electricitate nu vrea să cumpere foarte scump de la Complexul Energetic Oltenia, ci preferă să cumpere din import. Centralele pe cărbune sunt, ca să folosesc o metaforă automobilistică, niște trabanturi din anii ’80. Produc energie la un preț foarte ridicat.

E mai rentabil să luăm chiar și de la maghiari, chiar și de la Bulgaria, care ne vând speculativ zilele astea, decât să luăm din Complexul Energetic Oltenia. 

Noi vrem pe deasupra să redeschidem alte grupuri, adică este noaptea minții. După aceea vin și alte probleme. Cu ce le alimentăm? Pentru că lignitul din România nu este suficient pentru a alimenta respectivele grupuri. Ne creăm dependențe de furnizori externi.

România a avut 20% cărbune în mixul energentic, iar Polonia 90%. De aici s-a pornit

– S-au invocat niște exemple în aceste zile, polonez, german. Sunt țări care produc energie pe bază de cărbune.

– Polonia a pornit de la 90% cărbune în mixul energetic, când toată Europa a zis că trebuie făcut ceva pentru decarbonizarea mixului energetic. La momentul respectiv, toți s-au uitat să vadă cât înseamnă cărbunele în propriul mix energetic. România era într-o situație privilegiată atunci cu 20%, dar Polonia avea 90%. Era normal ca Polonia să-și negocieze un deadline mai îndepărtat decât România. 

Se întâmpla acum șapte ani. Dar polonezii au scăzut dramatic și-au triplat capacitatea pe regenerabil în ultimii ani. Acum sunt la 50%.

Germania se află într-o situație asemănătoare și chiar dacă are un guvern conservator nu s-a atins de deadline-ul de 2038 pentru renunțarea totală la cărbune ca sursă de energie. 

Cum s-a stabilit deadline-ul României pentru renunțarea la cărbune

În ceea ce privește România, întâmplarea face ca eu să fi fost liderul echipei de consultanți care a sfătuit Guvernul României cum să cheltuie acele 2 miliarde de euro de la Bruxelles, fonduri europene destinate atenuării efectelor negative ale tranziției energetice în regiunile carbonifere. 

Noi am lucrat cu o echipă de specialiști din toate țările Europei, să vedem care ar fi un deadline rezonabil pentru a ieși cărbunele din mix.

Pe simulările de acum 4-5 ani, făcute de economiști foarte buni, termenul de 2027-2028 ar fi fost unul rezonabil. Noi asta am spus Guvernului României de atunci. Guvernul a mai tras un pic în discuțiile cu Comisia europeană și a ajuns la 2032.

„La Doicești, noi ar trebui să plătim din banii noștri pentru o tehnologie necunoscută”

– Minireactoarele de la Doicești ne-ar putea ajuta? E un proiect de viitor?
– Minireactoarele nu ar avea această problemă de răcire acută pe care o are Cernavodă. În schimb, este o tehnologie nouă și nedovedită. Aici ar fi vorba de un ajutor substanțial din partea statului.

Statul nu e o entitate abstractă, statul suntem noi. Deci noi ar fi trebuit, din banii noștri, să dăm fiecare câte puțin ca să facem aceste reactoare pariind pe o tehnologie necunoscută. 

Estimările arătau că prețul per megawatt pentru aceste minireactoare ar fi fost de 8 ori mai mare decât regenerabil plus stocare.

Și ca atare te întrebi ce faci? Vreau să-mi cumpăr un supercomputer experimental sau îmi iau un laptop despre care știu că funcționează și e bun? Plus că mai e o problemă de transparență. Statul a făcut acea companie de proiect, s-au plătit salarii, s-au tocat bani.

În mod normal, aceste proiecte de interes național care implică riscuri, trebuie dezbătute cu cifrele pe masă.

Ce se întâmplă cu stocarea pe baterii: „o cenușăreasă”

– În ceea ce privește energie regenerabilă. Am văzut că este invocată problema bateriilor, faptul că nu stocăm. S-a făcut, de asemenea, comparație cu vecinii noștri bulgari, care stau mult mai bine. De ce suntem în această situație?
– Diferitele guverne care s-au perindat în ultimii ani au avut aceste obsesii naționale, legate de gaz, deși, noi, specialiștii, am atras atenția de multe ori că lucrurile nu sunt gândite până la capăt. Să fie cât mai mult gaz, să gazificăm toată țara, să facem 3000 de megawatt pe gaz și așa mai departe. 

Apoi nuclearul a fost mereu marele fetiș național. Noi, inclusiv la Bruxelles, milităm pentru relaxarea regulamentelor europene referitoare la tehnologia nucleară, pentru mai multe fonduri europene și așa mai departe. Iar din când în când mai apare și această iubire maximă pentru cărbune. 

Din aceste motive stocarea a fost mereu o cenușăreasă în strategiile energetice naționale, aproape când a existat. 

„În aceste companii de stat dacă le merge bine, mai angajăm și cumnate și verișoare”

– Nu s-a înțeles importanța ei sau abia acum o conștientizăm?
– Au fost interese comerciale și politice mult mai puternice față de alte tehnologii. Gândiți-vă că principalele companii de stat, cu ce se ocupă? Cu nuclear, cu cărbune, cu gaz. Statul român este un părinte care are un rol ingrat în tot ce înseamnă politică energetică. Pe de-o parte, trebuie să fie reglementator, să creeze cadrul egal pentru toată lumea și pentru privați și pentru stat. Pe de altă parte, are vreo cinci copii, care sunt ai lui.

Aceste companii de stat nu numai că ne dau bani la bugetul de stat, deci noi căutăm să le facem cât mai profitabile, deci nu vrem să facem altora loc în piață, ca să piardă cotă de piață la gaz, nuclear, electric și așa mai departe. Stocarea ar fi concurat în mod direct cu ei, cu „copiii statului”. 

Plus că în aceste companii de stat dacă le merge bine, mai angajăm și cumnate și verișoare și așa mai departe. 

Avem fabrică de baterii

– Stocarea este o chestiune privată?
– Ar putea foarte bine ca una dintre companiile de stat să dezvolte proiecte în stocare.

N-a făcut-o nimeni, nu a avut viziunea, pentru că vremea trece, leafa merge. 

Mai este o chestiune: noi suntem printre puținele state din Uniunea Europeană care are fabrică de baterii în România. Ca stat membru al UE, am fi putut face un lanț valoric integrat în condițiile în care la Bruxelles se negociază acum că tot ce înseamnă proiecte industriale noi să aibă minim 40%,- 50% din componente „made in Europe”. 

Noi am fi putut să profităm de existența acestei fabrici 100% privată încât să creăm lanț valoric integrat pe baterii.

– Această fabrică produce pentru export?
– Da, în principal pentru export. 

Cum ne protejăm de dependența de tehnologia chineză

– În ceea ce privește aceste tehnologii regenerabile, există și discuția că multe tehnologii vin din China. E bine să ai o dependență de tehnologie chineză, de pildă?
– Clar, nu. Nicio tehnologie nu e una lipsită de riscuri și tocmai de aceea, diversificarea pe care noi am avut-o ca și strategie națională, dar pe care n-am dus-o până la capăt, este una bună.

Dar, una este să ai dependență de combustibil fosil, în cazul țițeiului de 80% în cazul nostru, iar Europa este în proporție de 85% și altceva să fii dependent doar de tehnologia pe care o achiziționezi o singură dată, după care ai energia gratuită de la vânt și de la soare. E o diferență foarte mare conceptuală și cred că cu toții putem să înțelegem asta.

Noi, la Bruxelles, în Comitetul Economic și Social European, în Comisia Europeană, discutăm foarte mult și am făcut pași concreți pentru a avea mai multă tehnologie verde produsă în Europa. 

E greu să concurăm cu China, indubitabil, ei au de 13 ori mai multă capacitate de producție instalată pe baterii decât Europa. Vă dați seama că pot să vină cu niște prețuri la nivel global enorm de competitive față de ce putem să venim noi de-aia. 

Chiar și așa, Uniunea Europeană a căzut de acord că trebuie să implementăm acest principiu „made in Europe”. Niciun ban public pentru proiecte energetice, fără ca 40-50% din respectiva tehnologie să fie făcută în Europa.

Gazul din Marea Neagră

– O să ne salveze gazul din Marea Neagră, care o să înceapă să fie exploatat de anul viitor? O să ne ajungă?
– La planul pe care îl avem de consum de gaz, indubitabil nu ne va ajunge.

Vorbim de 10 miliarde de metri cubi, să zic în plus, pe an, dar toată piața europeană vrea să ia acest gaz. 

Există un drept de preemțiune al statului român, e adevărat, dar chiar și așa dacă se duc la bună îndeplinire toate proiectele din Anghel Saligny, cu gazificare și vrem și centrala de la Mintia și cea de la Iernut, nu, nu o să ne ajungă gazul din Marea Neagră. 

În plus, aceste active din Marea Neagră, în momentul de față, sunt și supuse unor riscuri de securitate. Să nu uităm că Marea Neagră e în plin război. 

Doi, va fi un gaz scump, pentru că e un gaz căutat de toată Europa. Este foarte bine pentru cele două companii, una a statului român, cealaltă austriacă, care-l exploatează. Nu va fi un gaz care să aducă lapte și miere pe străzile din București și din alte orașe ale țării. 

„Politizarea, corupția, lipsa de transparență”

– Dacă ar fi să facem un top al principalelor probleme pe care le are sistemul energetic românesc în acest moment, care ar fi acestea?
– Aș începe cu cea mai abstractă și totuși cea mai importantă: politizarea, corupția, lipsa de transparență. Și aici nu mă refer numai la ce înseamnă autorități publice, ci mă refer și la ce înseamnă companii de stat. 

O grămadă de proiecte n-au fost duse la îndeplinire, o grămadă de strategii au fost amânate, o grămadă de directive nu au fost implementate la timp, pentru că și ministerele, autoritățile de reglementare și companiile de stat au fost politizate. Au fost făcute angajări de la biroul de partid, indiferent ce partid s-a perindat și nu au existat în aceste companii persoane competente.

Sigur, nu ar trebui să generalizăm, sunt și persoane competente în aceste instituții, dar de multe ori vocile lor sunt înăbușite, marginalizate și așa mai departe. Deci asta este problema principală. 

„Câteva companii mari fac toate jocurile în energie”

A doua problemă o reprezintă o utilizare neeconomică a resurselor. Eu înțeleg, România a fost un stat sărac și a trebuit ca din aceste companii de stat să scoatem la maxim profiturile, să plătim pensii și salarii. 

Dar asta nu e o utilizare productivă a unui activ economic. Noi ar fi trebuit să facem mai multe investiții și am fi avut de unde. Deci ca aceste companii să se dezvolte, trebuie să facă investiții. Să se dezvolte, să se diversifice.

Complexul energetic Oltenia a primit ajutoare de stat de nu le mai putem ține socoteala ca să se transforme, să facă turbine pe gaz, să facă parcuri eoliene, fotovoltaice. Avea un plan de restructurare de 800 de megavati, mi se pare. Nu au făcut nimic. 

Aș mai enumera și această viziune centralistă. Două, trei, cinci companii mari care fac toate jocurile și pe cale de consecință pun bețe în roate prosumatorilor sau comunităților de energie, energiei descentralizate în general.

Or, sistemul energetic s-a schimbat fundamental. În Germania avem undeva la câțiva zeci de operatori de rețea. Deci nici măcar acele așa numite monopoluri naturale nu mai sunt chiar așa sfinte cum erau văzute altădată. Noi suntem reticenți la tot ceea ce înseamnă această inovație, această participare a cetățenilor în piața energetică. Și puteți să vorbiți cu orice fel de prosumator.

Un sfat de bun simț: nu mai porniți mașina de spălat după 8 seara

– În ceea ce privește comportamentul cetățenilor, apelurile politicienilor pentru economisirea energiei, ce părere aveți?
– Din păcate în România și aici nu ține doar de domeniul energetic, nivelul de încredere între stat și cetățeni a ajuns, cred că, la un minim istoric. 

Vezi oricum și toate dezinformările, „ambulanța neagră” și așa mai departe. Motiv pentru care, din păcate, orice ar spune statul și nu mai va fi luat în seamă de către cetățean, inclusiv sfaturi de foarte mult bun simț. Vor fi reinterpretate, răstălmăcite, scoase pe TikTok în tot felul de aberații. 

Cum ar fi, de exemplu, acest sfat de foarte mult bun simț, nu mai puneți mașina de spălat rufe la 8 seara. Contează foarte mult, consumul casnic crește enorm în orele de seară.

Un sfat de mult bun simț este dus într-o narațiune că „ne întoarcem la vremea lui Ceaușescu”. 

Toate măsurile acestea de economisire au mai fost și când a izbucnit războiul din Ucraina. Am fost aproape singurul stat din Uniunea Europeană care n-a impus ținte de reducere de consum. Pentru că veneau cetățenii și spuneau: „cum să-mi spui mie să consum mai puțin? E treaba mea ce fac. 

Noi avem o societate cu lipsă de solidaritate, cu lipsă de încredere și așa mai departe. Și nu avem această cultură a eficienței energetice. Până la urmă, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumăm. 

E o virtute să consum mai puțină energie, nu este un motiv de rușine. 

„Eu sunt optimistă, nu pesimistă”

– Cum sună viitorul din punct de vedere energetic? Vom vedea mai multe crize, poate mai rele decât acum, sau putem asista la o îmbunătățire?
– Nimeni nu are globul de cristal, nu știi niciodată ce conflict global mai izbucnește, ce strâmtoare mai e blocată și așa mai departe ca atare. 

Ar trebui foarte mult să ne concentrăm pe ceea ce există deja ca și tehnologie este accesibil pe această energie descentralizată, democratizată, în care eu personal cred foarte mult: prosumatorul, comunitățile de energie, pompele de căldură. 

Și, cumva, să încercăm să ne facem planurile, inclusiv privind această realitate a schimbărilor climatice, încercând să înțelegem cu ce tehnologii am putea să avem cea mai mare reziliență. Pentru că discutăm și despre reziliență, nu numai despre independență energetică sau despre cel mai mic preț.

Eu nu sunt pesimistă, ci optimistă, pentru că tehnologia evoluează și consumatorul se deșteaptă. Noi am avut prețuri rezonabile la electricitate inclusiv zilele acestea, și nu avem blackout datorită faptului că avem acești prosumatori care să nu uităm, fac mai mult decât ambele reactoare de la Cernavodă împreună.

Deci, cumva, avem și această dorință a oamenilor de a-și lua soarta în propriile mâini, avem și tehnologiile necesare și facem parte din cel mai puternic bloc regional, global, Uniunea Europeană.

Mâine, în HotNews, a doua parte a interviului cu Corina Murafa, în care se referă explicit la cauzele care au dus la criza de la Cernavodă.