Reducerea consumului de energie, o necesitate pentru a controla valoarea facturilor
Prețurile de achiziție a gazelor naturale și energiei electrice rămân ridicate. Situația este amplificată de războiul din Ucraina, însă și de valul de caniculă care traversează continentul, cu efecte negative asupra producției de energie electrică din surse hidro. Toate acestea pun o presiune suplimentară asupra prețurilor, cantitatea de energie fiind insuficientă pentru a face față consumului. Executivul de la Bruxelles și statele europene au agreat măsuri de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale, iar în multe țări, cum sunt Franța, Olanda, Germania, Grecia sau Italia, locuitorii sunt încurajați să limiteze consumul de energie. Reducerea consumului de energie este, de altfel, singura modalitate de control a valorii facturilor.
În România, subiectul economiei de energie încă stârnește controverse. Însă, având în vedere contextul, singura modalitate de a controla facturile este de a folosi energia numai când avem nevoie și să nu o irosim. De aceea, ENGIE, furnizor de energie electrică, gaze naturale și servicii tehnice, vine cu un demers informativ și sfaturi care contribuie la reducerea consumului de energie și, implicit, a facturilor.
Sfaturi propuse de ENGIE pentru a reduce consumul de energie electrică:
- Alege să schimbi becurile clasice cu cele LED. Becurile LED consumă de până la 5 ori. Chiar dacă necesită o investiție inițială mai mare, aceasta se amortizează în câteva luni, pentru că aproximativ 30% din consumul unei locuințe este reprezentat de iluminat. În plus, becurile LED au o durată de viață mai mare.
- Electrocasnicele lăsate în priză sau în stand-by consumă energie. Până la 10% din consumul lunar poate fi economisit doar prin scoaterea din priză electrocasnicele care nu sunt folosite.
- Pe timpul verii, aproximativ 25% din consumul de energie electrică este determinat de folosirea aparatului de aer condiționat. Deși avem tendința de a seta temperatura aerului condiționat cât mai jos, fiecare grad în minus crește consumul cu aproximativ 6%. De aceea, alege să setezi temperatura aerului la 24-25 de grade Celsius și să economisești energie.
Sfaturi propuse de ENGIE pentru a reduce consumul de gaze naturale:
- Dacă ai o centrală veche, clasică, alege să o schimbi cu una nouă, în condensație. În acest fel, consumul de energie va scădea cu până la 20%.
- Iarna, avem tendința să avem o temperatură interioară ridicată. Totuși, fiecare grad în minus a temperaturii ambientale poate reduce consumul cu până la 7%.
- Evită să oprești centrala termică. În acest mod, locuința se va răci, iar ulterior, consumul de energie va fi mai mare pentru a o reîncălzi. Atunci când pleci de acasă pentru mai mult de 24 de ore, este recomandată reducerea temperaturii ambientale la 16°C.
Descoperă mai multe sfaturi pe engie.ro.
Articol susținut de ENGIE
