Sari direct la conținut

Reducerea cu 10% a personalului bugetar, reflectata in presa

HotNews.ro

Statul se pregateste sa decimeze bugetarii

Cheltuielile de la buget ar putea scadea cu cel putin 700 de milioane de euro, iar aparatul birocratic, cu peste 100.000 de angajati, daca propunerea ministrului Muncii, Paul Pacuraru, de a reduce personalul bugetar sau salariile acestora va fi luata in calcul de Guvernul Romaniei.

Pacuraru a declarat ca a ajuns la aceasta masura in conditiile in care „sectorul bugetar din Romania devine excesiv“, luind in calcul cresterile de personal pe aceasta categorie din ultimii ani. Acesta a adaugat ca „Ministerul Finantelor si-a manifestat nemultumirea legata de bugetul foarte mare pe care trebuie sa il aloce pentru salariile bugetarilor“.

Ministrul Muncii are in vedere, in acest sens, doua masuri: prima vizeaza reducerea personalului bugetar cu 10%, adica aproape 120.000 din cele 1,2 milioane de bugetari estimati, iar a doua, plafonarea fondului de salarii pentru aceasta categorie, cind se construieste bugetul pe 2008.

Pacuraru a explicat ca masura vizeaza bugetarii din administratia centrala si locala, insa nu si functionarii publici. „Nu ne bagam la functionarii publici, pentru ca stim ca ei sint putini, ci la personalul bugetar, care este mai numeros.

Desi Romania trece printr-o perioada de dezvoltare institutionala, ea trebuie facuta rational si anumite institutii trebuie comprimate“, a declarat oficialul.

Ministrul Muncii a spus ca un exemplu de administratie prea „stufoasa“ se regaseste in propria ograda: „Pina acum, am avut o singura Directie a Muncii in fiecare judet, care le facea pe toate.

Acum avem cinci si urmeaza sa se mai faca inca doua“. Si a adaugat, ca masura, ca „va trebui acum, cind construim bugetul pe 2008, sa-l construim poate nu neaparat reducind numarul de posturi, ci plafonind fondul de salarii, adica sa obligi fie din salarii, fie din posturi sa reduci personalul“.

Integral in Cotidianul

10% mai putini angajati la stat

Ministrul muncii, Paul Pacuraru, va propune guvernului reducerea cu 10% a angajatilor de la stat pentru a rezolva deficitul de forta de munca din alte sectoare.

Aceasta masura ar putea sa-i aduca si niste resurse financiare suplimentare pentru majorarea pensiilor, asa cum a declarat intr-un interviu acordat in urma cu doua saptamani pentru „Evenimentul zilei”.

Paul Pacuraru a adaugat sambata, la Galati, ca vrea sa modifice si regimul protectiei sociale in cazul disponibilizarilor colective, astfel incat cei concediati sa fie directionati catre societati care au nevoie de ei, fara a mai primi plati compensatorii.

„Confruntam lumea veche, a disponibilizarilor colective, cu lumea noua, a crizei fortei de munca, si nimeni nu reuseste sa le impace. Ideea este de a elimina la maximum platile compensatorii, iar disponibilizarile colective sa fie directionate spre societatile care se confrunta cu deficit de forta de munca”, a declarat pentru Mediafax ministrul muncii.

Integral in Evenimentul zilei

Adio plati compensatorii!

Doua masuri propuse sunt armonizarea pregatirii profesionale cu cererea de pe piata, dar si resuscitarea fortei de munca din mediul rural.

„Avem nevoie de o mai buna ajustare a output-ului scolii, a produselor scolii la necesitatile pietei muncii. Piata cere meserii de care scoala inca nu a auzit ca exista. Alta directie pe care o investigam este ruralul. Ruralul a fost dintotdeauna un bazin de forta de munca, dar a incetat sa alimenteze marile orase”, a declarat ministrul Paul Pacuraru.

O alta masura intentionata de ministrul Muncii este una sensibila atunci cand devine subiect de discutie in Romania, mai precis reducerea numarului de angajati din administratie: „In fine, cred ca mai avem inca o resursa la dispozitie. Este mai greu sa anunt in Romania aceasta resursa. Este cea legata de excedentul de personal pe care Romania il are in administratia centrala si locala.

Exista o analiza pe care in momentul de fata o avem in atentie la nivel guvernamental, de reducere cu 10% a posturilor din administratia locala si centrala”, a declarat ministrul Pacuraru. In aceasta privinta, la discutarea proiectului de buget pe 2008, ministrul Muncii va propune doua solutii: fie plafonarea fondului de salarii cu 10%, fie reducerea numarului de posturi din administratie.”

„Nu am incurajat niciodata platile compensatorii, pentru ca nu ajuta deloc forta de munca sa se reintegreze. Dar problema aceasta e una delicata. Transferul pur si simplu – va trimitem de la Suceava in sudul Baraganului – nu-i o lucrare care sa se faca fara convulsii sociale.

Nu e foarte simplu ca, dupa zeci de ani de munca in acelasi loc, sa pui 2.000 de oameni sa-si faca bagajele, cu familii cu tot”, crede Marius Petcu, presedintele CNSLR-Fratia.

In teorie, masura suna bine – crede liderul sindical -, dar ar fi posibila doar la societatile unde statul este majoritar, care sunt din ce in ce mai rare. „Miscarea trebuie facuta cu prudenta, cu acordul celor disponibilizati si cu consultarea sindicatelor”, a mai declarat Petcu.

Nici Petru Dandea, vicepresedintele Cartel Alfa, nu e prea optimist in legatura cu succesul acestei masuri: „Nu cred ca va avea efecte pe piata muncii. Ar fi posibila masura aceasta daca doua companii cu acelasi obiect de activitate se afla in aceeasi localitate sau in localitati vecine. Dar ce te faci cand e la sute de kilometri departare?”.

Integral in Romania libera

10% dintre salariatii din administratie ar putea renunta „de bunavoie“ la locul de munca

Numarul angajatilor din adminis tratia publica locala si centrala ar trebui sa scada cu zece la suta, a declarat Paul Pacuraru, ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (MMFES).

“Exista o analiza pe care o avem in momentul de fata in atentie, de reducere cu aproximativ zece la suta a posturilor din administratia centrala si locala. Practic, avem o administratie care se hiperdimensioneaza si cred ca redimensionarea pe numar de posturi, de functii, este obligatorie. Altfel, vom ajunge o tara in care personalul bugetar este pre ponderent numeric.

Intentionez saa propun Guvernului adoptarea unei astfel de masuri”, a declarat Paul Pacuraru.

Propunerea de reducere a personalului din administratia publica locala si din institutiile guvernamentale se va face fie prin redirectionarea personalului, in sectoarele unde se inregistreaza criza de personal, fie prin plafonarea salariilor, determinand astfel functionarii publici sa renunte “de bunavoie la posturi”.

Acesta crede ca este nefiresc pe de o parte sa se tina suprasolicitat sistemul, iar pe de alta parte subincarcat. “Atunci sigur ca ma pot gandi la o reorganizare intr-un domeniu de unde sa iau oameni dintr-o parte sa-i duc acolo unde este nevoie. Dar asta nu inseamna ca atentez la posturile functionarilor publici. E o reorganizare care trebuie facuta”, a afirmat Pacuraru.

Integral in Gandul

Ministrul muncii: Voi propune Guvernului concedierea a 20.000 de functionari publici

Ministrul muncii va propune Guvernului reducerea cu 10% a numarului de functionari din administratia publica, adica peste 200.000 de birocrati, a declarat Paul Pacuraru, ministrul de resort.

Numarul functionarilor din administratie a depasit 200.000 de persoane la finele lunii mai a acestui an (ultimele date disponibile), nivel cu circa 23.000 mai mare decat in urma cu un an. De cand a ajuns la putere la sfarsitul anului 2004, actuala administratie a angajat inca 42.000 de functionari, adica o crestere cu 27% a birocratilor.

Pacuraru a precizat ca in bugetul de stat pe anul 2008 ar trebui plafonate salariile functionarilor.

„De exemplu, pe Casele de Pensii am un nivel de munca foarte ridicat plus atributii noi care vin din regulamentul UE. Un personal egal aproape il am pe Agentiile de Ocupare (a Fortei de Munca, n.r.) care au un obiect al muncii din ce in ce mai redus, ca somajul a scazut.

E nefiresc pe de o parte sa tin suprasolicitat sistemul, iar pe de alta parte subincarcat si atunci sigur ca ma pot gandi la o reorganizare intr-un domeniu de unde sa iau oameni dintr-o parte sa-i duc acolo unde este nevoie.

Dar asta nu inseamna ca atentez la posturile functionarilor publici. E o reorganizare care trebuie facuta”, a afirmat Pacuraru.

Recent, reprezentantii regionali ai Fondului Monetar International au atras atentia autoritatilor de la Bucuresti privind nivelul ridicat si ritmul foarte alert de crestere a salariilor din sectorul bugetar, mai ales in administratie.

In 1997, adica acum 10 ani, spun reprezentantii FMI, salariile din administratie erau sensibil egale cu cele din restul economiei, fiind chiar sub acestea.

In ultimii ani insa, dupa cresteri succesive, salariile birocratilor au ajuns sa depaseasca cu 70% castigul mediu pe economie. In acelasi timp, numarul functionarilor a batut noi si noi recorduri, actualmente administratia fiind de peste doua ori mai numeroasa decat la inceputul anilor 1990.

Integral in Ziarul Financiar

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro