Sari direct la conținut

Referendum pentru demiterea Gabrielei Firea: mai multe grupuri civice din Bucuresti strang semnaturi

HotNews.ro
Referendum pentru demiterea Gabrielei Firea: mai multe grupuri civice din Bucuresti strang semnaturi

Grupurile de initiativa civica „Bucuresti Fara Ei”, „#Rezistenta”, „Salvati Parcul Tineretului” si „Giurgiului” anunta demararea campaniei pentru strangerea de semnaturi in vederea organizarii unor referendumuri de demitere a primarului general – Gabriela Firea, a primarilor de sector si de dizolvare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB). Pentru demiterea Gabrielei Firea este nevoie de peste 465 000 semnaturi.

„Acest demers e motivat de starea actuala a Bucurestiului, care e departe de promisiunile facute de catre Gabriela Firea si ceilalti primari in campania electorala. Potrivit statisticilor Eurostat, zona Bucuresti-Ilfov are un PIB/locuitor comparabil cu al celor mai bogate zone din Europa Occidentala, peste regiunea Berlinului sau a Romei, dar haosul, mizeria si praful din Bucuresti ne arata o administratie incompetenta, care dispretuieste interesele bucurestenilor. Lista de motive este una lunga si creste aproape zilnic. Bucurestiul este cea mai poluata capitala din Europa. Avem un trafic infernal, conditiile din spitale sunt deplorabile, reabilitarea seismica durabila si termica este o iluzie. Nu exista transparenta administrativa in ce priveste cheltuirea banului public. Bugetul Primariei Capitalei nu reflecta nevoile cetatenilor, iar puzderia de firme nou infiintate de Primaria Capitalei, fara o fundamentare economica, ne arata ca nu au de gand sa slujeasca interesul public. Primarii nu au nici macar program de audiente cu cetatenii”, se arata in comunicatul de presa emis de grupurile de initiativa civica.

Potrivit Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 cu modificarile ulterioare, referendumul de demitere se poate organiza urmare a solicitarii a peste 25% dintre alegatorii inscrisi pe listele electorale.

„In Bucuresti, pentru referendumul de demitere a doamnei Gabriela Firea, vor fi necesare peste 465 000 semnaturi, cu mult peste cele 240 000 de voturi pe care dna Firea si PSD-ul le-au primit la alegerile locale. Realitatea este ca 86% dintre bucurestenii cu drept de vot nu au votat cu Gabriela Firea. Actiunea noastra este un proiect cetatenesc pe baza de voluntariat. Oricine doreste sa se implice este invitat sa ni se alature, descarcand formularele pentru strangerea de semnaturi de pe site-ul nostru. In curand, vom instala in mai multe zone din capitala corturi pentru strangerea de semnaturi”, potrivit sursei citate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro