Reforma Justitiei se face prin pensionare (de Liviu Avram)

Judecatoarele Maria Huza si Luana Stancu s-au cerut la pensie. O fi si asta o metoda de reformare a Justitiei. Sa le multumim, asadar…

Sa consemnam, cu discretie si cumpatare, dar si cu ceva speranta, doua mici victorii ale „Cotidianului”: Justitia a scapat de doua judecatoare ale caror fapte, nu tocmai compatibile cu statutul de magistrat, au ajuns la cunostinta opiniei publice prin intermediul acestui ziar.

Maria Huza, venita de la Slatina pe cai mari si relatii asemenea, s-a infruptat, impreuna cu toata familia, din fondul de locuinte pentru tinerii casatoriti, finantate cu dobinda subventionata, desi la unul dintre apartamente nu mai putea fi demult vorba de tinerete, iar la celalalt inca nu putea fi vorba de casatorie.

Scandalul a izbucnit acum aproape un an si in tot acest rastimp doamna Huza s-a straduit cit a putut sa acopere urmele: a platit iute ratele si diferenta de dobinda, s-a agitat cu demnitate in CSM, a avut o tentativa de a ajunge judecator la Curtea Suprema si a renuntat strategic la functia de presedinte al Tribunalului Bucuresti pentru pozitia de influenta din CSM.

Din tifna de mai an a judecatoarei, vexata ca cineva indrazneste sa-i numere ouale si casele, n-a mai ramas decit o jumatate de bigudiu. In schimb, i-a ramas casa.

Cealalta judecatoare, Luana Stancu, a vrut sa recompenseze un medic care i-a ingrijit sotul si, pentru ca nu a gasit plicul adecvat, a luat un dosar. Un dosar de retrocedare a unei case. L-a luat peste rind si peste calculator si a intors in favoarea medicului, de fapt a parintilor sai, doua sentinte ce fusesera deja pronuntate in sens contrar.

Iar pe cei care au pierdut casa i-a invitat fara remuscari sa viziteze Europa si sa numere oua la Strasbourg. Stranie coincidenta, in acel imobil mai locuiau doi parinti, ai ministrului Justitiei, care la rindul lor profita de sentinta data de doamna Stancu.

Evident, poate si previzibil, nu putini au fost cei care au acuzat-o, direct sau insinuant, pe Monica Macovei pentru strania intorsatura pe care a luat-o acest dosar. Iata insa ca adevarul zacea in alta parte si, din pacate, nu Justitia a fost cea care l-a descoperit.

Incepind de alaltaieri, cele doua judecatoare au devenit pensionare. Si ajungem astfel la modul in care CSM a inteles sa se desparta de aceste episoade nu chiar placute din Justitia romana. De regula, pe ordinea de zi a sedintelor CSM, demisiile si cererile de pensionare sint inscrise la inceput. Nu altfel au stat lucrurile miercuri.

Insa din lista oficiala a celor care demisionau sau se pensionau lipseau doua nume: Maria Huza si Luana Stancu. Acestea se gaseau pe lista secreta – sau, in fine, discreta – care a fost luata in discutie tirziu de tot, mult dupa ce se inserase.

Cererile de pensionare ale celor doua, intrate cam prin efractie in dezbaterea CSM, au fost aprobate fara probleme, dar, din pacate, maniera in care s-a lucrat ne impiedica sa avem informatii certe privind atmosfera in care s-a aranjat treaba.

Grija membrilor CSM de a le feri pe cele doua doamne de expunere publica in momentul pensionarii spune insa ca despartirea s-a facut mai degraba cu regrete din partea ambelor parti.

Si pentru ca nu se putea altfel: iminenta suspendarii celor doua din calitatea de magistrat pentru faptele comise le-ar fi aruncat intr-o perioada de incertitudine financiara, care se adauga cercetarilor penale care le vizeaza. Asa, macar ramin cu pensia.

Maria Huza si Luana Stancu sint doar la sfirsitul unei liste. Mai sus de ele ii regasim pe Ioan Amarie si Gheorghe Suhan, cei care au acoperit de ridicol ideea de lupta anticoruptie, sau pe Alexandru Tuculeanu, magistratul care, pentru ca a fost lasat, a carat dupa el vreme de 15 ani, pina la virful Justitiei, naravurile procurorului sovietic.

Inaintea acestora mai avem o cohorta de generali si chestori de politie, care s-au pensionat la inceputul anului, osteniti de lupta cu gangsterii sau de imbratisarea lor, nici acum nu e clar.

Iar pensiile astea pe care le primesc… In sfirsit, poate e si asta o parte din pretul reformei.