Sari direct la conținut

VIDEO Regele Charles devine primul șef al Bisericii Anglicane din ultimii 500 de ani care se roagă public împreună cu Papa / „Este un eveniment istoric”

HotNews.ro
VIDEO Regele Charles devine primul șef al Bisericii Anglicane din ultimii 500 de ani care se roagă public împreună cu Papa / „Este un eveniment istoric”
Papa Leon al XIV-lea și regele Charles al III-lea al Marii Britanii în Curtea Sfântului Damasus din Vatican, joi, 23 octombrie 2025. Credit line: Andrew Medichini / AP / Profimedia

Regele Charles al III-lea a ajuns joi la Vatican pentru o întâlnire cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi s-au rugat împreună în timpul unei slujbe ecumenice în Capela Sixtină premieră istorică după schisma anglicană petrecută în urmă cu cinci secole, potrivit BBC.

Monarhul britanic a venit la Vatican alături de soția sa, regina Camila. Cei doi au fost întâmpinați printr-o scurtă ceremonie în cadrul căreia Garda Elvețiană a intonat imnul național al Regatului Unit. Apoi, membrii familiei regale s-au întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea.

Papa Leo XIV, regele Charles III și regina Camilla la Vatican, 23 octombrie 2025. Credit line: Andrew Medichini / AP / Profimedia

Cei doi și-au oferit reciproc cadouri. Regele i-a oferit Papei o fotografie și o icoană a Sfântului Edward Mărturisitorul, iar suveranul i-a dăruit lui Charles un mozaic al lui Hristos Pantocrator.

Ulterior, Regele Charles și Papa s-au îndreptat spre Capela Sixtină, unde au rostit rugăciuni. Începând cu Rugăciunea Domnului, ceremonia a marcat prima dată când șeful Bisericii Anglicane s-a rugat public împreună cu un papă.

„Este un eveniment istoric”, a declarat William Gibson, profesor de istorie ecleziastică la Universitatea Oxford Brookes. El a reamintit faptul că suveranul britanic este obligat prin lege să fie protestant. „Din 1536 până în 1914, nu au existat relaţii diplomatice oficiale între Regatul Unit şi Sfântul Scaun”, a spus el.

Tema rugăciunilor celoi doi a fost protejarea naturii, o temă dragă lui Charles al III-lea. După rugăciuni, monarhul Marii Britanii și liderul Bisericii Catolice au ținut o scurtă întâlnire pe tema sustenabilității, în cadrul căreia au discutat cu reprezentanți ai organizațiilor de protecție a climei.

Tot joi, regele Charles şi regina Camilla urmează să asiste la o altă slujbă religioasă ecumenică în Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, în Roma. Cu această ocazie, regele britanic va fi denumit „confrate regal” și va primi un scaun special creat pentru el, care va rămâne în bazilică şi va putea fi utilizat în viitor de succesorii săi la tron.

INTERVIURILE HotNews.ro