Regulile jurnalistilor Washington Post pentru Web 2.0: merita sa impui restrictii?

Ati auzit poate despre restrictiile pe care marile redactii din SUA le impun asupra modului cum jurnalistii lor evolueaza in Web 2.0. Ceva a iesit la iveala despre “New York Times”, daca nu ma insel, dar acum Paidcontent.org publica integral “Social Media Guidelines” de la “Washington Post“. Desi “suna prost”, restrictiile s-ar putea sa fie o strategie castigatoare pe termen lung.

Cateva lucruri care se spun acolo:

– jurnalistii din redactie trebuie sa se identifice ca atare in Web 2.0

– continutul online asociat jurnalistilor este echivalentul byline-ului (randul cu semnatura si pozitia) din ziar

– jurnalistii se vor abtine de la a posta (tweetui) lucruri (text, poze, video) care sa reflecte anumite opinii politice, religioase etc., isi vor pastra impartialitatea

– tot ei vor evita sa se inscrie in retele sociale de advocacy sau care se ocupa in mod special de una din chestiunile pe care le cerceteaza fara a cere in prealabil aprobarea unui editor

– paginile personale ale jurnalistilor nu vor include informatii despre ceea ce se intampla in newsroom sau alte date referitoare la munca jurnalistica.

Sensul la o parte din regulile de mai sus e destul de clar: “Washington Post” urmareste sa isi conserve un brand distinct, integru si impartial, iar jurnalistii sunt personificarile lui online, deci influenteaza perceptia ziarului. Cu “nativii” internetului (bloggeri, pseudonime de forum), situatia e mai simpla: ei devin cunoscuti sub numele pe care si l-au ales pe net, exista o “stare civila virtuala” pentru care nu au de dat explicatii nimanui. Pare-se ca a nu fi intr-o institutie coercitiva e din punctul asta de vedere mai avantajos, fiindca ai mai multa libertate si poti ajunge mai usor la ceea ce te intereseaza. Atunci, de ce impune “Post” reguli jurnalistilor? E o institutie retrograda?

Da si nu. Presa serioasa are restrictii chiar si fata de sora ei vitrega, tabloida. La quality certitudinea primeaza in fata vitezei, interesul public (seriozitatea subiectului) in fata popularitatii aceluiasi si asa mai departe. A insista pentru un set de reguli de acest fel si in Web 2.0 poate crea o impresie de scortosenie si discurs oficial, care provoaca respingere in informalul climat al site-urilor sociale. Insa credibilitatea si impartialitatea care se asociaza cu presa clasica de calitate reprezinta valori care merita aparate. Cum spunea profesorul evreu de new media Grig Davidovitz, jurnalismul e in primul rand o metoda. La metoda jurnalistica s-a ajuns istoric, in sute de ani, din motive de adecvare cu ceea ce vrea macar un anumit tip de cititor, iar internetul sau Web 2.0 nu schimba natura umana chiar intr-o asemenea masura incat toate preceptele etice si profesionale sa fie aruncate la cos. Prin urmare, cine aplica un set restrictiv de principii in online s-ar putea sa aiba de castigat: nu trafic si notorietate, ci reputatie solida, o perceptie de seriozitate, un brand coerent si altele.

E criza, presa serioasa are dificultati economice. Va avea succes “Washington Post” cu aceasta politica? “Viata va dovedi”, vorba lui Ion Cristoiu.

O a doua categorie de precautii care transpar din regulile “Washington Post” se refera la o anumita grija pentru surse si in general pentru oamenii cu care interactioneaza jurnalistii. Sunt aceste precautii necesare? Presa a avut dintotdeauna reguli de felul “nu induce in eroare sursa asupra scopurilor tale”. Camera ascunsa si alte metode “conspirative” sunt admise doar daca e vorba de o chestiune grava, de interes public. In 2.0, lucrurile sunt mai complicate: toate studiile arata ca oamenii obisnuiti au o oarecare inocenta asupra a ceea ce fac pe Hi5 sau in alte locuri. Pozele mai mult sau mai putin provocatoare pe care si le posteaza fiecare, blestemele referitoare la locul (anterior) de munca si multe altele sunt bile negre pe care si le dau multi dintre utilizatorii netului fara sa-si dea seama. Intr-un fel sau altul, majoritatea userilor nu au perceptia clara ca ceea ce posteaza e public. O institutie media serioasa trebuie sa tina cont de asta si sa ii protejeze pe oamenii obisnuiti de ei insisi, atata timp cat “infamiile” pe care acestia le comit pe Web nu au legatura cu interesul public sau alta chestiune de mare importanta.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Iulian Comanescu