Religia la scoala (de Ion Vianu)

Fac parte din generatia care a studiat religia la liceu. Asta se petrecea intre 1944 si 1947. Predarea, pe cate imi amintesc eu de catre preoti ortodocsi, se oprea la sfarsitul cursului inferior. Teoretic, se putea ramane corigent la religie, dar asa ceva nu se intampla. De fapt, materia „Religie” avea un statut de dexteritate, impreuna cu desenul si educatia fizica.

Si seriozitatea cu care elevii priveau predarea religiei era tot pe masura unei dexteritati. Studierea religiei (in speta: a religiei ortodoxe) incepea cu evangheliile (inca din clasele primare) si se continua cu Istoria Bisericii, cu accentul pe ortodoxie si pe istoria Bisericii romane.

Elevii de alte religii decat cea ortodoxa erau, in principiu, dispensati de frecventa, dar puteau sa participe la cursuri daca voiau (ceea ce se si intampla, in general).

Inca de pe atunci existau nemultumiri in ce priveste religia la scoala. Parintii exigenti gaseau ca e pacat ca religia sa fie o dexteritate, alaturi de desen si muzica. Religia, spuneau ei, ar trebui predata in parohii, ca un compliment al practicii religioase. In felul acesta s-ar acorda mai multa greutate unui obiect important in sine. Elevul ar deveni mai constient de obligatia pe care si-o ia.

A venit comunismul, si nu a mai fost vremea nuantelor. Religia a fost persecutata, iar la scoala ni se vorbea acum despre „Ateismul stiintific”. Eram invatati sa nu credem in Dumnezeu.

Am insirat aceste cateva amintiri pentru a lumina discutia de azi, in legatura cu proiectul de lege asupra predarii religiei. Care sunt motivele pentru care s-ar putea preda religia in scoli?

De-a lungul istoriei omenirii, religia e mereu prezenta. Religia este o componenta a civilizatiei. Daca nu avem notiuni de istoria religiilor, nu putem intelege istoria civilizatiei. Daca nu intelegem simbolurile religioase, cele mai multe monumente si opere de arta ne raman straine. Nu poti sa fii un om de cultura fara sa cunosti viata spirituala a lumii.

si scoala este mediul prin care se propaga cultura. In acest sens, predarea religiei la scoala e justificata.

Al doilea motiv ar fi acela ca religia e presupusa a face pe om mai bun. Lucrul nu e sigur. Razboaiele in numele religiei au insangerat pamantul din cele mai vechi timpuri. In ziua de azi, avem de-a face cu fanatismul islamist, care predica razboiul sfant, „Jihadul”. In numele lui Dumnezeu au existat persecutii si razboaie religioase.

In acelasi timp, popoarele care au reusit programul lor de civilizare, cum ar fi popoarele Europei occidentale, au o lunga traditie de educatie religioasa. Marele sociolog german Max Weber a aratat ca intre etica protestanta si civilizatia occidentala exista o legatura organica.

Daca omul european nu ar fi fost obisnuit cu faptul ca libera constiinta il face sa aleaga mereu intre bine si rau, calauzit de precedentul evanghelic, civilizatia moderna nu s-ar fi construit. Este o caracteristica crestina, credinta ca omul a fost creat cu insusirea de a deosebi binele de rau.

Omul religios occidental a dezvoltat sentimentul raspunderii, nu numai in fata autoritatii lumesti, ci si fata de instanta tainica, cuibarita in sinele adanc, fata de Divinitate.

Al treilea motiv consta in faptul ca predarea religiei consolideaza credinta, dobandita prin practica religioasa propriu-zisa, adica mersul la biserica. Daca este asa, argumentul se intoarce impotriva celor ce-l propun: religia ca materie scolara nu este considerata cu destula seriozitate si tinde mai degraba sa desconsidere religia decat s-o faca respectata.

Daca, dimpotriva, cunostintele legate de o religie data (de pilda, de ortodoxie) sunt organic legate si de practicarea religiei respective (catehism pe langa biserica), atunci invatatura si practica religiei se sustin reciproc.

Fac parte dintre aceia care cred ca reforma institutiilor nu poate schimba situatia sociala in care ne aflam (raspandirea coruptiei, a hotiei, a privilegiilor) daca nu se produce o fundamentala schimbare a mentalitatilor. Notiunea de „spiritual” este esentiala, intelegerea determinanta a faptului ca exista un principiu superior interesului material.

Religia, un anumit fel de a concepe religia, este o cale spre dobandirea elanului spiritual. De asemenea, religia, un anumit fel de a concepe religia, ne face mai toleranti, mai buni.

Cursurile de Istoria Religiei ar trebui sa devina obligatorii in scoli, pentru ca sunt indispensabile in intelegerea civilizatiei si contribuie la dezvoltarea noastra spirituala.

In ce priveste cunostintele despre confesiunile particulare (ortodoxie, catolicism etc.), ele n-ar trebui studiate in scoli, ci pe langa lacasurile de cult. Parintii ar urma sa hotarasca, in functie de apartenenta la o anumita confesiune, daca sa-si trimita sau nu copiii la catehism.

Intrucat statul s-ar implica in finantarea si organizarea acestor cursuri de catehism, ar trebui sa negocieze cu reprezentantii bisericilor o orientare toleranta si pacifista a predarii religiei.